După încercarea de spargere a magazinului de bijuterii “Hagi Gold” ( mai multe amănunte aici și aici), la redacție a sosit un comunicat din partea societății deținătoare a lanțului de magazine Hagi Gold. Mesajul conducerii societății este extrem de clar, avem sisteme performante de siguranță, degeaba încercați, iar dacă cumva reușiți, toată marfa este asigurată și nu ne produceți pagube. Rămâne de văzut care parte a mesajului va fi recepționată de spărgătorii care, mai mult ca sigur, sunt foarte bine organizați, aceea că există sisteme performante de siguranță și vor ocoli respectivele magazine sau că “marfa este asigurată” și nu vor fi pagube pentru proprietari. (V.B.)
Iată comunicatul primit la redacție:
“În noaptea de 11.01.2018 spre 12.01.2018 prin efractie și distrugerea pereților s-a pătruns în simigeria” Petru”, pe B-dul Republicii , nr.26, , iar ulterior prin a doua efracție a pereților s-a pătruns în interiorul” Caffe Venezia” la aceeași adresa mai sus menționată, de unde s-a încercat pătrunderea în incinta magazinului nostru de bijuterii și diamante “Hagi Gold” situat în Bdul Republicii , nr.26.
Încercarea a eșuat ,datorită sistemelor noastre de securitate , care sunt instalate în magazin , fiind o investiție de ultimă generație.
Toate magazinele “Hagi Gold” sunt dotate cu astfel de sisteme de securitate, tehnologie care garantează siguranța.
Mai mult, toate magazinele si bunurile sunt asigurate de firmă de asigurări cu prestigiu.”
Conducerea , HAGI GOLD