Sezonu` pupăturilor, faza pe județ

papagalii fara bilet

Am primit o groază de dume de la cejeu, că e perioada când oamenii lasă garda jos și porumbeii ies ca doamnele la cumpărături. Una care denotă că metehnele trecutului n-o adormit, zice că slujbașii cejeului den birouri au în scris program prelungit stămâna ce vine, până seara pe-nserat. Și cum îs lemne de tăiat, porci de tranșat, bașca protocoale de primit Moș Crăciuni, vă dați seama de entuziasmul amploaiaților cejeului că ia cote apocaliptic de adânci. Acuma, noi îi felicităm că o găsit soluția optimă, că mintenaș o apărut o programare făcută pe genunchi, în care unu pleacă azi și vine mâine și tot așa ca să se acopere organigrama. Mai oropsiți îs cei de la tehnic, că o să aibă de întors camere de luat vederi, să nu se vază damingenele, caltaboșii la doi litri, vinoasele și felicitările plantate pe obrăjii doamnelor. Oricum, filosofia momentului este: șefii pleacă, dar ce noi suntem proști?

De când s-o întors dom` Gigi premarele (să trăiți!), primăria duduie de șădinți, mai ceva ca economia chinejilor la amiază. Și se trântesc uși, se zbârnâie telefoane, secretarele dau din degete ca și cosașii (treizeci de lovituri pă secundă), se adună bilanțuri, se scapă pe jos, se adună den nou și tot așa, că o ajuns directorimea să regrete că vine Crăciunu` și mai că ar da o rezoluție să se facă sărbătorile vara, că e ziua mai lungă. Da` dom` premare este erect și vrea ba o situație, ba alta, ce-i cu contractu` ăla, unde-s firfireii, și mi ți-i flocăie pe suptalterni că le iese nădufu pă ochi. Acuma noi nu le plângem de milă, că e la mintea rudeniei care nu zboară dar cântă, să prezenteze măcar anual ce o făcut în ultimul trimestru. Sigur mi sunt unele probleme cu banii, dar ăștia se face, numai nu când vrea conducerea. În rest, toate-s bune.

După ce s-o agitat mai multe organe den pesedeu de la noi, ca să puie la cale, dar nu ca-n Miorița, prăvălirea lui dom` Culiță (să trăiți), hop, că de la București aflăm că dom` Ponta iubește unepereul strașnic. Așa că, toate nățărâmbele den teritoriu trebe să se transforme în iubire necondiționată și concordii județene de majoritate gheboasă. Acuma, nu știm cum o să se pupe junele șăf de la pesedeu cu dom` Culiță, că aici la noi majoritățile se fac după datu-n bobi și plus de asta dom`președinte nu uită cum junele l-o clevetit la ceas de seară cu vorbe de scădere și scrieri cu suptînțăles. Cumătru` zice că o să se pupe, că dacă e ordin dă partid, te pupi și cu udemereii și cu minoritățile de culoare normală sau nu, că ce nu face partidu` să doarmă majoritar până trece anu? Așa că așteptăm să vedem cu o să se instaleze afecțiunea den picioare dintre pesedeu și unepereu la noi. Cumătru zice că se lasă cu chiuituri. Nu-i mare lucru …

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...