Lansare cu surprize

Gelu Cracana si Viorel Mastacaneanu

Gelu Crăcană, ofiţerul de presă al Ceahlăului, a lansat volumul III din Istoria de aur a Ceahlăului, o carte despre participările galben-negrilor în Cupa UEFA Intertoto. Titlul cărţii este „Cupa UEFA Intertoto, 1995 – 2004, Fotbal Club Ceahlăul”, unde sunt relatate, în cuvinte şi în imagini, cei 10 ani de prezență constantă a echipei din Piatra Neamţ în Liga I, dar și participările în Cupa UEFA Intertoto. Evenimentul a avut loc joi seară, de la ora 17, la muzeul clubului, ”Constantin Grigoriu”, din incinta stadionului Municipal, iar la această lansare au participat aproximativ 100 de persoane, conducerea clubului Ceahlăul, foști componenți ai echipei pietrene, care au facut parte din acea ”generație de aur”, care a adus cele mai mari performanțe interne și internaționale, din istoria de peste 90 de ani a clubului. ”Am în lucru volumul patru, cu care intrăm în epoca contemporană. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au venit la lansarea cărții, oameni de fotbal care în tot acest timp s-au confundat cu istoria clubului nostru, dar și oameni din alte sporturi, din handbal, ori atletism, care sunt aproape de noi”, a mărturisit Gelu Crăcană. Momentul amuzant al serii l-au oferit Mișu Ionescu și Ovidiu Marc, cei care au avut de luptat cu celebrii Oliseh, Davids și Tachinardi, la mijlocul terenului, în meciul retur cu Juventus Torino, în vara anului 1999. ”Țin minte că în returul de la Cesena, contra celebrului Juve, nu am făcut un marcaj strict, om la om, ci unul în zonă. La un moment dat, am realizat că olandezul Davids era cel mai greu de marcat și am strigat la Ovidiu Marc să mă ajute. Oricum, după meciul de la Cesena, cu Juventus, încheiat 0-0, două zile n-am fost bun de nimic”, a declarat Mihai Ionescu. ”I-am spus, fiecare cu omul lui, pentru că eu, mijlocaș la construcție, aveam o mai mare libertate de mișcare la mijlocul terenului și îl chemam mereu pe Mișu în defensivă. Sincer, nu mai puteam nici eu la un moment dat. Aveau o forță de joc imensă. 7 dintre jucătorii de atunci ai Juventusului au ieșit campioni mondiali cu Italia”, a motivat Ovidiu Marc, marcajul făcut la mijlocașii ”Bătrânei Doamne”. Declarația serii i-a aparținut lui Viorel Măstăcăneanu, președintele CA al FC Ceahlăul: ”Dacă ar fi să-l descriu pe Gelu Crăcană aș spune că este un nebun și un tâmpit, care și-a pus familia pe planul doi pentru acest club”. Oricum, Gelu Crăcană a fost sărbătoritul serii. Invitații i-au cântat ”Mulți ani trăiască!”, în finalul manifestării, deoarece pe 27 decembrie este ziua lui de naștere. Ceahlăul, marcă înregistrată, a adus o surpriză în plus invitaților: pe lângă cartea dedicată clubului de fotbal Ceahlăul, a oferit ediții de luni, din săptămâni diferite, în care ziarul nostru vă oferă o retrospectivă de suflet, cea a ilustrării în paginile vremii a evoluției sportului nemțean. (C. SOROCEANU)

Invitatii au cantat Multi ani traiasca

invitatii s-au inghesuit la autografe

Autor:

Ultima ora

Grădina cu ii revine la Muzeul de Etnografie din Piatra Neamț

Muzeul de Etnografie din Piatra Neamț găzduiește astăzi cea...

Patru ani de intervenții la Roznov: peste 8.100 de misiuni pentru 68.000 de locuitori

Pe 20 iunie 2022, pompierii nemțeni deschideau un nou...

Intervenție Salvamont în Ceahlău. O persoană cu probleme medicale este evacuată

Salvamont Neamț intervine în aceste momente în Masivul Ceahlău,...

Căldură mare în Moldova, în acest week-end. De luni, revin ploile!

se va afla sub un val de căldură, cu disconfort termic, iar de mâine  revin ploile. Mai întâi la munte, duminică, 21 iunie, apoi în întreaga regiune, va fi instabilitate atmosferică cu vânt și ploi repezi de vară.

Grădina cu ii revine la Muzeul de Etnografie din Piatra Neamț

Muzeul de Etnografie din Piatra Neamț găzduiește astăzi cea...

Intervenție Salvamont în Ceahlău. O persoană cu probleme medicale este evacuată

Salvamont Neamț intervine în aceste momente în Masivul Ceahlău,...

Căldură mare în Moldova, în acest week-end. De luni, revin ploile!

se va afla sub un val de căldură, cu disconfort termic, iar de mâine  revin ploile. Mai întâi la munte, duminică, 21 iunie, apoi în întreaga regiune, va fi instabilitate atmosferică cu vânt și ploi repezi de vară.

FOTO Suceava Incendiu devastator la Ostra

Noapte albă pentru pompierii militari de la Gura Humorului,...

Neamț Biciclist lovit mortal în trafic, la Cotu Vameș

Vineri, 19 iunie, în jurul orei 9:20, o tânără,...