0:00

Senatorii PSD vizitează județul Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Împlinirea a 150 de ani de la înființarea Senatului va aduce sărbătoare și în Neamț, unde grupul parlamentar PSD este așteptat într-o vizită. Anunțul a fost făcut de senatorul Ioan Chelaru, cel care, de altfel, se va ocupa de buna organizare a mai multor evenimente dedicate acestei sărbători.

“Pe 12 iunie, organizez la Academia Română un simpozion dedicat împlinirii a 150 de ani de la înființarea Senatului, cu tema Bicameralismul parlamentar, la care vor participa conducerea Academiei, cei mai mari profesori de drept constituțional, dar și conducerea Senatului. Pe 17 iunie, vom avea o sesiune solemnă a Senatului, urmată de o recepție la Palatul Peleș de la Sinaia. Tot în cadrul acestor manifestări, la Ateneul Român vom avea un concert susținut de una din cele mai mari orchestre simfonice. Săptămâna urătoare, organizăm o vizită a grupului parlamentar PSD în Neamț, după care vom sărbători Ziua Justiției (nr – 1 iulie)”, a declarat, pentru Ceahlăul – marcă înregistrată, senatorul PSD Ioan Chelaru.

Tot pentru aniversarea a 150 de ani de existenţă a Senatului vor fi emise o monedă jubiliară şi o emisiune de timbre. Senatul a apărut pe scena politică la iniţiativa domnitorului Cuza, în 1864, când, prin plebiscitul din 23-26 mai/4-7 iunie, românii s-au pronunţat asupra unui document cu valoare constituţională – “Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris din 7/19 august 1858”. Statutul prevedea instituirea unei noi Camere parlamentare, alături de Adunarea Deputaţilor. (C. MATEI)

Articolul precedentUn an fără Elena Uţă Chelaru
Articolul următor„Folosiți telemedicina!”