bumbu 03Acum, în aceste zile, când unii se bucură de vacanţă, membrii UNPR vor să anunţe iminenta lansare a unui program coordonat de preşedintele Gabriel Oprea intitulat „SIGURANŢĂ ŞI PROSPERITATE PENTRU ROMÂNIA”. Programul are în vedere o viziune pe termen lung pentru România pe teme economice, sociale şi de politică externă. Acest program abordează subiecte extrem de importante pentru societate şi pentru noi ca partid şi va fi lansat în luna decembrie a acestui an.

“La aproape 100 de ani de la Unirea din 1918 consider că suntem obligaţi să definim o viziune pe termen lung pentru România. UNPR îşi asumă această misiune şi invită toate partidele la un dialog onest pe această temă” – a declarat preşedintele UNPR, Gabriel Oprea.

Pe de altă parte, UNPR vrea ca în acest proiect să se implice şi preşedintele Klaus Iohannis, pentru a “armoniza” toate punctele de vedere. Preşedintele României, care este omul ales de popor, va trebui să armonizeze ca toate entităţile – partide politice, ONG-uri, cetăţeni- să se aşeze la dialog ca să putem avea o viziune pe termen lung, a explicat vicepremierul Oprea.

Programul este structurat pe 5 TEME:

  • renaşterea naţională,
  • funcţionarea statului,
  • rolul României în lume,
  • funcţionarea economiei
  • noul stat social.
  1. În privinţa “renaşterii naţionale“, UNPR doreşte restabilirea echilibrului demografic, dar şi lansarea unei “componente identitare”, atât pentru românii din ţară, cât şi pentru cei din străinătate. “UNPR consideră că renaşterea naţională este strâns legată de valorile familiei. Familia trebuie să fie în centrul tuturor preocupărilor clasei politice. Siguranţa şi prosperitatea sunt mai valoroase când beneficiarul direct este familia. Familia este garanţia păstrării identităţii naţionale”, a declarat preşedintele Gabriel Oprea, precizând că familia trebuie să fie principalul beneficiar al politicilor guvernamentale.

    Ca măsuri concrete, UNPR propune susţinerea familiilor cu copii prin servicii publice de calitate, cum ar fi creşterea numărului de creşe publice care să îngrijească copiii de la 1 an, “când se întorc mamele la muncă”, dar şi extinderea programului “Şcoală după şcoală” gratuit până la ora 18.00, pentru “armonizarea programului copiiilor cu cel al părinţilor”. În privinţa diasporei, UNPR vrea sprijinirea familiilor cu copii prin investiţii în educaţie. “Se cheltuie prea mulţi bani pe festivaluri folclorice, pe expoziţii, în loc ca unele din aceste fonduri să fie cheltuite pentru şcoli sau măcar pentru cursuri despre istoria şi limba română”, a explicat domnul Gabriel Oprea.

  2. În privinţa “funcţionării statului“, UNPR doreşte să se axeze pe educaţie şi pe sănătate, domenii care sunt  gratuite “doar pe hârtie”, dar şi pe o reaşezare a administraţiei publice, care este în acest moment “supradimensionată”. “Ca măsuri concrete, vizăm o creştere a salariilor în sistem public, însă trebuie să fim conştienţi că aceste creşteri şi aceste salarii nu sunt sustenabile fără o reorganizare a sistemului public”, a spus preşedintele, adăugând că în acest moment administraţia “produce prea multe hârtii şi prea puţine soluţii”.

Atât profesorii cât şi medicii sunt nevoiţi din cauza salariilor mici să îşi ia câte o jumătate de normă în sistemul privat, însă lucrurile nu pot funcţiona aşa. Între sistemul public şi cel privat trebuie să existe o competiţie reală, nu trebuie să existe o complicitate”, a adăugat d-l Oprea, care a precizat că UNPR îşi doreşte dublarea salariilor profesorilor şi medicilor.

3.  În ceea ce priveşte “rolul României în lume“, UNPR vrea ca statul să îşi asume un rol activ în sprijinirea Republicii Moldova. “UNPR consideră că România trebuie să îşi asume mai clar destinul său istoric în regiune, în special în relaţia cu Republica Moldova. Principala misiune pe care o avem este de a semnala şi explica comunităţii internaţionale şi în special partenerilor noştri importanţa pe care Moldova o are în evoluţiile geopolitice din regiune. Singurul parcurs realist pentru Republica Moldova este cel normal către Uniunea Europeană şi către NATO, iar România trebuie să se implice cu toată forţa ca un astfel de parcurs să devină realitate”, a spus liderul UNPR.

4.   Viziunea UNPR asupra economiei se referă la “consolidarea competitivităţii economiei naţionale, ţinând cont de atuurile şi oprtunităţile pe care le avem ca ţară”, iar aici progresiştii propun cinci “pârghii” pentru relansarea economiei: “un Cod Fiscal care să încurajeze investiţiile, facilităţi pentru încurajarea capitalului românesc, protejarea resursei umane înalt calificate, agricultura şi dezvoltarea transporturilor”.

“Nu este normal ca multinaţionalele să fie mai protejate în România decât sunt IMM-urile cu capital autohton. Nu este normal ca un străin să poată cumpăra terenuri mai uşor decât poate cumpăra un agricultor român. Nu este normal să ne complacem într-o economie de consum şi să tolerăm exportul de resurse şi importul de produse finite. Suntem o ţară europeană, dar să nu încercăm să fim mai europeni decât alte ţări din Uniunea Europeană”, a spus preşedintele, adăugând că România trebuie să se intereseze de protejarea resurselor proprii.

5. În privinţa “noului stat social“, UNPR consideră că accentul trebuie să se extindă treptat dinspre protecţia de natură materială, adică de la ajutoarele sociale, către protecţia de natură juridică, adică în relaţiile de muncă şi în relaţiile de natură comercială.

“Măsurile pe această direcţie vizează restabilirea echilibrului acolo unde el a fost rupt în anii tranziţiei. Concret, trebuie restabilit echilibrul între angajaţi şi angajatori, între consumatorii şi furnizorii de utilităţi, între cei cu venituri foarte mari şi cei cu venituri foarte mici. Astfel, susţinem taxarea suplimentară a marilor averi şi a profiturilor excepţionale, susţinem ca amenzile să fie proporţionale cu cifra de afaceri şi susţinem ca instituţiile să vegheze cu mai multă atenţie la modul în care multinaţionalele respectă legislaţia muncii”, a declarat preşedintele Gabriel Oprea.

Luând în considerare preocupările noastre, perseverenţa cu care încercăm să lăsăm lucruri bune, in mod concret în urma noastră, deasemenea, avănd în vedere viziunea preşedintelui nostru, Gabriel Oprea, îi invitam alaturi de noi pe toti cei care iubesc Romania si doresc stabilitate, seriozitate si competenţă.

Articolul precedentAjutoare de urgenţă de 54.000 lei în judeţul Neamţ
Articolul următorLocuri de muncă la bugetari din judeţele Moldovei
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.