0:00

Abia s-au stins ultimele ecouri ale reproșurilor din interiorul PNL în legătură cu semnăturile strânse pentru candidatura independentă a lui Mircea Diaconu la europarlamentare și partidul e inflamat de susținerea acordată lui Teodor Meleșcanu. Sprijinirea actorului, inclusiv prin voturi, a probat compatibilitatea lui cu partidul. La Meleșcanu e vorba de alte coordonate. Nu e omul contra listei de candidați, e confruntare preliminară între candidați, motiv pentru care rezultă incompatibilitatea lui Iohannis cu o parte semnificativă a PNL. Fostul șef al SIE a confirmat, de altfel, că nu structurile liberale în mod organizat, ci oameni care fac parte din structuri au strâns semnături pentru el. Meleșcanu nu a ratat ocazia să declare că PNL nu deține monopolul liberalismului, ceea ce îl face compatibil cu Călin Popescu Tăriceanu, alt beneficiar al listelor de susținători provenite din PNL, în cazul său cu tot cu membri ai noului Partid Liberal Reformator.

Aceste potriviri sau nepotriviri nu se intersectează cu reglementările legale. Le luăm ca atare și mergem mai departe – comentăm, bârfim, râdem, votăm. Eventual, reținem ce i-a adus împreună cândva și ce i-a despărțit. Pasiunile rămân un fel de atribut al corpului de activiști. Încercarea de-a le transfera publicului se justifică doar atunci când publicul larg devine electorat.

Situația se schimbă radical odată ce vorbim despre o funcție, o profesie ce poate fi exercitată simultan cu altă activitate. Aici avem reglementări. Accentul pus pe regimul celor aleși prin vot îi urmărește pentru ce fac în timpul mandatului. Publicul e dator, cel puțin moral, să vegheze astfel încât, unde e cazul, să sancționeze la următorul vot tot neamul de incompatibili, la grămadă cu promotorii și susținătorii lor.

Județul nostru chinuit înregistrează – nu de azi, de ieri, după cum se știe – o colecție oribilă de aleși locali incompatibili. Deși devoalat publicului și ajuns de brațul legii, lotul de consilieri județeni, în special, n-are jenă, n-are griji. Agenția Națională de Integritate îi dă de pământ, dar ei se ridică mai vioi, mai tupeiști. Activitatea, gata acaparată de păstrarea funcției cu orice preț, într-un deplin dispreț față de esența mandatului încredințat, obligă la a-i ține minte. Pe lângă moralitate, această obligație are consistența unui recurs la onoare. Dacă la ei, la cine-i strecoară pe liste nu e cazul, publicul nu are nici un motiv să-și bată joc de vot. La limită, se poate vorbi de radicalism, de vot de blam la adresa găștilor ce-și spun organizații locale de partid. Și ce dacă? E perfect sănătos și legal să-i scăpăm noi de „suferință” pe cei predispuși la a genera incompatibilități. Palmaresul lor a desființat prezumția de bună credință. E ca și cum ar vrea să vedem totul în culori (frumoase), deși emit alb-negru. Dinspre ei, e incompatibilitate cu publicul-electorat. La noi, inspirându-ne de la sistemele de televiziune, putem adapta un termen pe măsură. Proprietatea de-a vedea alb-negru pe un receptor color se cheamă… retrocompatibilitate.

Viorel COSMA

Articolul precedentVotu de sus în jos și viceversa lui
Articolul următorDe strajă la Curtea Pietrei