36 de accidente rutiere grave s-au întâmplat în primele patru luni ale acestui an, informează IPJ Neamț într-o conferință de presă susținută luni, 18 mai (imagini puteți vedea mai jos). 11 persoane și-au pierdut viața și alte 31 au suferit răni grave, a menționat aceeași sursă.
Alte 123 de accidente ușoare au avut loc în aceeași perioadă, soldate cu 162 de runiți ușor.
Raportat la anul 2025, numărul accidentelor a scăzut ușor, fiind înregistrate cu 17 mai puține față de aceeași perioadă a anului anterior. De asemenea, numărul persoanelor rănite a scăzut ușor, cu 14. Din păcate însă, numărul celor care și-au pierdut viața a crescut, de la 7 în primele 4 luni din 2025 la 11 în intervalul similar din 2026.
„Principalele cauze de producere ale accidentelor grave de circulație, în perioada analizată, la nivelul județului Neamț, sunt:
- abaterile săvârșite de către pietoni (traversare neregulamentară pietoni, pietoni pe partea carosabilă și alte abateri pietoni) – 8 accidente;
- neacordarea priorității de trecere vehiculelor – 5 accidente;
- viteza neadaptată condițiilor de drum – 4 accidente;
- abaterile săvârșite de către bicicliști – 4 accidente;
- neacordarea priorității de trecere pietonilor – 3 accidente;
- alte abateri săvârșite de conducătorii auto – 3 accidente”, se precizează în comunicatul IPJ Neamț.
Accidentul de la Dulcești – cel mai grav din 2026 – 4 morți și 3 răniți
Cel mai grav accident din acest an în Neamț a avut loc la Dulcești, la finalul lunii martie. Au fost implicate 2 mașini în care se aflau 7 persoane. Doi bărbați și două femei și-au pierdut viața. Un sugar, o adolescentă de 17 ani și o femeie de 68 de ani au fost răniți.
Situația la nivel național
Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat că la nivel național, în primele 4 luni din 2026 au fost înregistrate aproximativ 670 de accidente grave, soldate cu peste 200 de morți și aproape 550 de răniți grav.
Se menține același tren ca la județul Neamț, o scădere a numărului accidentelor față de aceeași perioadă din 2025, cu 9%, cu același procent scăzând și numărul persoanelor care și-au pierdut viața.


