ACTUALIZARE: Spitalul spune că nu a fost o solicitare de urgență pentru transferul copilului la Iași. “E un copil care a fost transferat la Iași, medicul curant, doamna doctor Ilaș a considerat că trebuie trimis pentru o evaluare periodică la Neurochirurgie Iași. A fost internat în Pediatrie la sfârșitul lunii februarie cu o intercurență digestivă și în 5 martie a fost trimis la Iași, pentru o reevaluare, fusese evaluat cu două săptămâni înainte. N-a fost transfer de urgență”, ne-a declarat astăzi, 23 martie, dr. Daniela Burghelea, directorul medical interimar al SJU Neamț. (C.I.)
*******
ŞTIRE INIŢIALĂ: Decesul unui copil în drum spre Iași, transferat cu ambulanța de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, urmează să fie elucidat astăzi, spun oficiali ai spitalului. Transferul de la Piatra Neamț la Iași s-a făcut pe 5 martie 2018. Pe drum, copilul a intrat în stop cardio-respirator la Târgu Frumos, unde a fost predat, în curs de resuscitare, echipajului de ambulanță din Târgu Frumos. Așa declară dr. Dorice Albu, managerul interimar al Serviciului de Ambulanță Neamț:
“Pe 5 martie, un copil de 2 ani și 3 luni, cu retard motor și psihic, a fost transferat de la pediatria Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț cu un echipaj cu asistent de la Ambulanța Neamț, așa s-a solicitat de la spital. Copilul a intrat în stop cardio-respirator la Târgu Frumos, s-a chemat ambulanța cu medic la întâmpinare, de la Târgu Frumos. Copilul a fost predat în curs de resuscitare și a decedat în ambulanța cu medic de la Târgu Frumos“.
Solicitată pentru un punct de vedere legat de acest caz, dr. Daniela Burghelea, directorul medical interimar al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, a declarat că va oferi astăzi precizări privind internarea în pediatrie, diagnosticul de transfer și solicitarea făcută Ambulanței în cazul acestui copil. (C.I.)