0:00

Semnături pentru greva generală, ZCH NEWS - sursa ta de informații

După ce nici greva japoneză și nici mitingul din capitală nu au avut efectul așteptat, medicii se pregătesc de greva generală. Liderii Coaliției Profesioniștilor din Sistemul de Sănătate au stabilit că cea mai importantă revendicare este mărirea salariilor întregului personal medical cu un procent de 40%. Reprezentanții Coaliției sunt de acord ca această mărire să se facă pe parcursul următorilor 3 ani. „Coaliţia Profesioniştilor este deschisă spre negocieri, care, dacă vor fi purtate cu bună credinţă, vor găsi soluţii la toate problemele. În acelaşi timp, ne pregătim  de grevă dacă negocierile vor eşua. Vă informăm că, până în prezent, s-au strâns 70.000 de semnături cu care putem oricând declanşa greva generală”, se arată într-un comunicat al CMR. În Neamț s-au strâns peste 1.500 de semnături. „În 14 noiembrie va avea loc o întâlnire cu reprezentanții Coaliției. Cel mai probabil, atunci se va stabili o dată pentru greva generală”, a declarat dr. Angela Tofan, lidera Sindicatului Sanitas Piatra Neamț. Angajații din Sănătate cer minimum 6% din PIB, dublarea salariilor medicilor rezidenţi, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public astfel încât să fie asigurate  servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, consultarea reală a Coaliţiei profesioniştilor din sistemul de sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate. (M.T.)

Articolul precedentGuvernatorul BNR nu vede avalanşă de scumpiri în 2014
Articolul următorCălugăr din Neamţ, găsit mort într-o pădure din Iaşi