Jandarmeria Neamț, prin vocea inspectorului șef Radu Olariu, asigură nemțenii că va desfășura toate activitățile necesare pentru ”petrecerea sărbătorilor într-un cadru legal”. În cifre, asta înseamnă că, zilnic, vor acționa, în medie, 40 de jandarmi, care vor avea în responsabilitate atât adunările publice, ocazionate de diverse manifestări programate în această perioadă, cât și stațiunile turistice și zona ecumenică (mănăstirile Neamț, Secu, Agapia).

”Vom avea în atenție și alte aspecte: brazii de Crăciun, circulația materialului lemnos și comercializarea obiectelor pirotehnice”, a punctat lt. col. Daniel Todirică, ofițerul specialist în ordine publică.

jandarmi”Rugăm cetățenii să sprijine jandarmii și să-i sesizeze dacă observă persoane care au asupra lor obiecte contondente sau obiecte pirotehnice. Totodată le mulțumim organizatorilor manifestărilor publice și instituțiilor implicate, pentru că au avut în vedere, încă de la 1 decembrie, Ziua Națională, măsurile de ordine publică necesare, îndeplinite nu doar de noi, ci și de celelalte unități MAI sau de poliția locală”.

La rândul său, șeful IJJ Neamț le-a mulțumit partenerilor pentru colaborarea din anul 2017 și a făcut apel către nemțeni, la calm și liniște, pentru ca sărbătorile să nu fie umbrite de incidente neplăcute. (C.M.)

Articolul precedentCrăciunul de altădată la Muzeul de Etnografie
Articolul următorACTUALIZARE Prinși la furat motorină dintr-un TIR parcat
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.