Am beneficiat de o excepțională ocazie de promovare a zonei noastre în lume”, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, referindu-se la evenimentul de la sfârșitul săptămânii trecute

Ministerul Afacerilor Externe a organizat, sâmbătă și duminică, 12-13 octombrie 2019, o vizită de documentare în judeţul Neamț, pentru șefii misiunilor diplomatice acreditate la Bucureşti.

Sâmbătă, 28 de ambasadori au participat, la Palatul Administrativ, la o întâlnire cu reprezentanții Consiliului Județean, ai Prefecturii, oameni de afaceri, din învățământ, cultură și primari de orașe și comune.

Oaspeților le-au fost prezentate caracteristicile județului nostru, iar Ansamblul Folcloric ”Floricică de la Munte”, al Centrului ”Carmen Seculare”, a susținut un program artistic cu obiceiuri de toamnă. Serviciile de interpretariat pe durata evenimentului au fost asigurate prin intermediul unei echipe de translatori, conform protocolului diplomatic, precum și prin personalul Consiliului Județean Neamț.

În deschiderea evenimentului, vicepreședintele Ion Asaftei le-a adresat înalților oficiali cuvântul său de bun sosit în județul Neamț: ”Pentru noi este o mare bucurie să fim gazdele unui eveniment de o asemenea importanță! Vă spun «Bun venit!» în Neamț, județ situat în nord-estul României, recunoscut în țară pentru frumusețea peisajelor sale și pentru măreția Masivului Ceahlău, Muntele Sfânt al Românilor. Vă aflați într-un ținut cu un potențial turistic și economic important și în continuă dezvoltare, cu numeroase proiecte europene finalizate, în derulare sau în pregătire! Avem convingerea că această întâlnire va pune bazele unor noi proiecte în domenii comune de interes pentru mediul de afaceri, pentru turiști şi pentru cetățenii ţărilor noastre!”.

Laurențiu Dulamă, vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț, a făcut o scurtă prezentare a județului din punct de vedere economic: ”Fie că vorbim despre peisajele frumoase și resursele naturale diverse, despre excepționala moștenire istorică și religioasă sau despre resursele umane și potențialul economic, județul Neamț oferă oportunități economice deosebite, meritând atenția investitorilor”.

Vicepreședintele Dulamă a trecut în revistă și aspecte ce țin de resursele naturale ale județului, păduri, culturi agricole, floră și faună, ocupații, forță de muncă și pregătire profesională, economie, importuri și exporturi, turism.

Ambasadorii ajunși la Palatul Administrativ au putut urmări măiestria a doi meșteri populari de a crea diverse obiecte de artă tradițională și au gustat produse culinare pregătite de membrii a două grupuri de acțiune locală din județ.

Duminică, oaspeții și-au petrecut timpul într-un mod deosebit, în zona Târgu Neamț, unde au vizitat lăcașuri de cult, obiecte turistice și au văzut peisaje de poveste.

Am beneficiat de o excepțională ocazie de promovare a zonei noastre în lume! Sunt convins că frumusețea județului nostru, încărcătura spirituală și ospitalitatea specifică nemțenilor au fost aspecte de care au ținut cont reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe, când au decis ca Ținutul Neamțului să fie vizitat la cel mai înalt nivel al diplomației”, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

 

 

 

 

Articolul precedentUcis dintr-un pumn
Articolul următorO femeie i-a dat unui necunoscut 1.000 euro și 2.000 lei
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.