În şedinţa de astăzi, 14 august a Consiliului de Administraţie de la spitalul din Târgu Neamţ s-a decis ca organizarea concursului pentru funcţia de manager a instituţiei medicale să aibă loc pe 23 septembrie.

20200410 115718 1Dr. Alexandru Pătraşcu, actualul manager interimar al spitalului ne-a detaliat: „Luni vom face o adresă către Ministerul Sănătăţii, iar după avizul ministerului concursul pentru postul de manager va fi afişat pe site-ul ministerului, pe site-ul spitalului şi în Monitorul Oficial. Concursul va consta în două probe, respectiv proba dosarului şi proba de susţinere a proiectului de management”.

Pe acest subiect primarul Daniel Harpa ne-a spus: „Mă bucur că s-a decis ca data concursului pentru postul de manager să fie pe 23 septembrie, înainte de ziua alegerilor, pentru a înlătura orice suspiciune de politizare a acestui concurs. Ca şi până acum, şi în continuare mă voi implica administrativ în susţinerea spitalului nostru cu fonduri şi investiţii. Sunt foarte mulţumit de activitatea actualului manager şi dacă dânsul a decis să candideze eu îi doresc mult succes”.

Membrii Consiliului de Administraţie ai spitalului Târgu Neamţ au decis şi componenţa comisiei de examinare pentru concursul la funcţia de manager: Ioan Rucsăndescu din partea Consiliului Local şi dr. Daniela Marcoci şi Dumitru Boca din partea Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ.

Membrii din Comisia de contestaţii sunt: Gică Onu, din partea Consiliului Local, Maria Andrici, managerul spitalului din Roman şi Letiţia Dămuc, managerul spitalului din Bicaz.

C.T. STURZU

Articolul precedent3 răniți la Bodești, după ce un șofer a adormit la volan
Articolul următorPoliţiştii au în atenție cele 6 lăcașuri de cult care au hram astăzi, de Sfânta Marie Mare
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.