Șef nou la OPC Neamț

Vlad Ciurea

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Neamț are șef nou. Acesta a fost învestit luni, 3 iunie de către prefectul de Neamț, se numește Vlad Ciurea și are 33 de ani. Ciurea a fost vicepreședinte al organizației PNL Roman și a câștigat concursul pentru postul de comisar șef al oficiului de la Neamț cu nota 8. Noul comisar șef al OPC Neamț este absolvent al Facultății de Economie și Administrare a Afacerilor din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și până în prezent a fost director comercial la o societate privată. ”Sunt emoționat și mândru în același timp, iar intențiile mele sunt pe măsura tuturor celor care se adresează acestei instituții. Sunt ferm convins că voi colabora bine cu ceilalți comisari astfel încât instituția să meargă pe un trend ascendent. Sper că voi colabora la fel de bine și cu mass-media, din partea mea va exista transparență totală. Știu ce s-a făcut până acum în cadrul oficiului și vreau să stau de vorbă cu fiecare angajat în parte pentru a vedea ce posibilități are fiecare”, a declarat Vlad Ciurea, comisar șef CJPC Neamț, cu ocazia învestirii în funcție. Fostul comisar șef al OPC, Gelu Moldovanu a predat ștacheta mai tânărului coleg, însă va rămâne, în continuare, în instituție, urmând să ocupe un post de comisar superior, post pe care l-a obținut prin concurs. ”Mulțumesc tuturor pentru buna colaborare pe care am avut-o și sunt sigur că vom colabora și de acum înainte la fel de bine, dar nimeni nu este lipit de scaun, important este ca rezultatele noastre să fie pozitive. Mulțumesc colegilor, știu că am fost și mai rău și mai bun, dar cred că, până acum, lucrurile s-au desfășurat frumos”, a spus Gelu Moldovanu. Noul comisar șef al CJPC Neamț, Vlad Ciurea a promis o bună comunicare și cu instituțiile media locale, declarând că va iniția ample acțiuni de verificare și control pe linia protecției consumatorului.

Irina CĂLIN

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...