Lecție de marketing politic la Târgu Neamț

baloane-psd

Partidele nu scapă nici un prilej să-și atragă capital de imagine. Așa s-a întâmplat și de Ziua Copilului, când cei de la USL Târgu Neamț au împărțit baloane și dulciuri celor mici, în Parcul de la Casa Culturii. Primii au fost cei de la organizația PSD, care au înroșit, pur și simplu, parcul cu tricouri și baloane. Organizația locală a Femeilor Liberale, care a salvat onoarea PNL Târgu Neamț, formată din șase liberale, în frunte cu președintele Cătălina Apopei, a încercat, din răsputeri, să păteze în galben parcul deja înroșit de colegii de la USL. La capitolul lecție de marketing politic, cei de la PSD au ieșit net învingători, prin numărul mare de membri adunați, prin impactul de imagine și prezența unor consilieri locali PSD, în frunte cu Vasile Apopei și Mihaela Marian. La PNL Târgu Neamț, se pare că doar doamnele au inițiativă și fler politic. Desfășurarea de forțe politice, organizate separat și nu în cadrul USL, ne arată clar că, la Târgu Neamț, cele două partide nu au o relație cordială, din punct de vedere politic. (C.T.S.)

Autor:

Articolul precedent
Articolul următor

Ultima ora

Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra...

Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut...

Fermierii pot cere până la 200.000 de euro pentru investiții în ferme

Fermierii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot solicita, de...

Aniversare la Bacău – 618 ani de la prima atestare documentară

Este sărbătoare astăzi, 6 octombrie la Bacău unde se...

Bacău. Video-Foto. O săptămână de luptă cu focul în pădurea Cucuieți, Dofteana

De o săptămână, pompierii militari muncesc la incendiul izbucnit...