În judeţul Neamţ au fost înregistrate 54 de înştiinţări de secetă în primăvara acestui an, potrivit dr. ing. Ioan Traian Pomohaci, director executiv al Direcţiei Agricole Neamţ.
Acesta a prezentat situaţia culturilor agricole afectate de seceta pedologică, în cadrul raportului prezentat în şedinţa Colegiului Prefectural de luni, 30 octombrie. Pentru constatarea pagubelor produse ca urmare a secetei, comisiile formate din reprezentanţi ai Direcţiei Agricole Judeţene, APIA şi ai primăriilor încă mai evaluează situaţia din teren, termenul de finalizare fiind 30 noiembrie.
„În momentul de faţă avem undeva la 2.351 de ha afectate (anul trecut –n.r.) cu un grad mai mare de 30%, însă am dat curs în mod special la culturile de soia şi sfeclă de zahăr pentru că sunt culturi care beneficiază de sprijinul cuplat APIA şi acolo este foarte important să aibă acest proces verbal. La celelalte culturi au fost cazuri puţine la porumb, lucernă unde gradul de afectare a fost mai mare de 30%. Pe zona Romanului s-a resimţit seceta mai mult, producţiile la hectar sunt uşor mai mici, iar în judeţul Neamţ sunt suprafeţe mici irigate”, a punctat directorul executiv Traian Pomohaci.
Suma de 335 lei/ha a fost aprobată prin OUG 50/2023 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat sub formă de grant acordat producătorilor agricoli pentru unele culturi înființate în vara anului 2022 și afectate de seceta pedologică din perioada martie-septembrie 2022.
În judeţul Neamţ au fost acordate ajutoare pentru 771 de fermieri afectaţi de seceta de anul trecut, valoarea totală a sumelor transferate în conturile acestora în această toamnă a fost de 4,7 milioane de lei.
Angela Croitoru