Seacă fântânile! Oamenii cer apă la 112

apa-pompieriMiercuri după-amiază (14 septembrie), după ce oamenii din Cornilești (un fel de ”cartier” al satului Târzia din comuna Brusturi) au anunțat că le-au secat fântânile, primarul a sunat la 112 și a cerut apă de la pompieri. O autospecială de la Detașamentul Târgu Neamț, încărcată cu 14 tone de apă, s-a dus în localitate, iar sătenii au venit cu tot felul de recipiente, să-și asigure necesarul pentru 2-3 zile.

La noi n-a plouat de la începutul lunii iulie, iar cele 20 de fântâni din Cornilești mai au cam două-trei găleți de apă”, ne-a declarat primarul Daniel Lozonschi. ”Oamenii au animale, au nevoie de apă pentru spălat și n-am avut altă soluție decât să apelăm la pompieri. De băut, fiecare își ia apă plată de la magazin. S-au anunțat niște ploi de duminică încolo, dacă o da Dumnezeu să se confirme, însă probabil că sâmbătă vom face, din nou, apel la pompieri”.

Din cauza secetei și culturile agricole au avut de suferit, în special cele de porumb. Primarul de Brusturi ne-a spus că porumbul s-a uscat, pur și simplu, iar cel care a supraviețuit n-a legat, așa că se anunță o iarnă grea pentru crescătorii de animale. (C.M.)

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora