Noi arii naturale protejate în Regiunea de Nord-Est

natura-2000Cel puţin 6 noi situri din Regiunea de Nord-Est (RNE) devin arii naturale protejate în cadrul rețelei ecologice europene Natura 2000.

Acestea sunt declarate arii de protecție specială avifaunistică, a stabilit Guvernul României, printr-o hotărâre adoptată miercuri, 14 septembrie.

În Botoşani arii de protecție special avifaunistică sunt Iazul Mare – Stăuceni – Drăcşani şi Mlaştina Iezerul Dorohoi. În Iaşi capătă acelaşi statut Acumulările Sârca – Podu Iloaiei. Judeţul Vaslui are două arii de protecție special avifaunistică: Râul Bârlad între Zorleni și Gura Gârbăvăţului (Galaţi) şi Mânjeşti. În fine, al şaselea sit de protecţie specială este Râul Prut, al cărui curs se află în judeţele Botoşani, Iaşi şi Vaslui.

“Declararea de noi arii de protecţie specială avifaunistică va contribui, în principal,  la conservarea speciilor de păsări de interes comunitar, dar va da și factorilor interesați posibilitatea să administreze aceste arii și să acceseze fonduri pentru România din bugetul Uniunii Europene”, precizează Guvernul, într-un comunicat de presă.

La nivel naţional, alte 17 noi situri devin arii naturale protejate în cadrul rețelei ecologice europene Natura 2000. Lista acestora poate fi consultată AICI. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Micul detaliu din baie care schimbă tot

Există o regulă nescrisă în designul interior: spațiile mici...

Lidl România aniversează 15 ani cu premii pentru clienți de până la 30.000 euro

Cu ocazia împlinirii a 15 ani de prezență pe...

Miros de gaz în curtea SJU Piatra Neamț – alimentarea a fost sistată după descoperirea unei conducte defecte

Actualizare „Conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț informează pacienții, aparținătorii...