Începând de astăzi, 11 mai, şi până vineri, se fac din nou înscrieri pentru şefia Poliţiei Piatra-Neamţ. Dacă la precedenta sesiune de înscrieri s-ar fi prezentat măcar un singur ofiţer, examenul ar fi trebuit să aibă loc pe 12 mai. Dar pentru că, până la expirarea termenului limită (24 aprilie), nu a venit nimeni, concursul s-a anulat şi s-a organizat un altul, care va avea lor în ziua de 3 iunie.
„Nu ştiu dacă de data asta va fi cu noroc, dar cel puţin au început să mai întrebe câte unii despre condiţiile de înscriere la concurs”, ne-a declarat comisarul şef Paul Tablan, şeful Poliţiei Neamţ.
„Au întrebat, însă, doar ofiţeri care nu au experienţa obligatorie de 3 ani în funcţii de conducere. O să vedem dacă se înscrie cineva până vineri şi dacă nu vor fi candidaţi care să îndeplinească toate condiţiile, vom cere derogare de la Bucureşti. Dacă, însă, va fi măcar un candidat cu absolut toate condiţiile îndeplinite, nu mai cerem derogare, pentru că nu este corect”.
Examenul pentru cea mai importantă funcţie din Poliţia Piatra-Neamţ presupune test scris şi interviu şi o medie de minim 7. Dacă niciun candidat nu obţine nota minimă, prourile se reiau şi se organizează din nou concurs.
Mandatul de interimar al actualului şef, comisarul şef Petrică Bîrsan expiră în ziua de 21 mai, iar până pe 3 iunie cel puţin, trebuie împuternicit un alt ofiţer care să asigure comanda unităţii.
„Nu m-am gândit încă pe cine voi împuternici, sigur o să găsesc pe cineva, dar aştept să se termine întâi înscrierile pentru că nu vreau să împuternicesc pe cineva care are de gând să participe la concurs, ca să nu iasă discuţii”, a mai spus comisarul şef Paul Tablan. (C. MIRCEA)