Percheziții cu criminaliști și mascațiîntr-un dosar de contrabandă

În ziua de 23 mai, polițiștii de la Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, sub coordonarea unui procuror și sprijiniți de criminaliști și mascați, au efectuat două percheziţii domiciliare, într-un dosar penal de contrabandă de țigări.

În urma descinderilor efectuate în două imobile din Piatra Neamț, deținute de o femeie și un bărbat, ambii în vârstă de 48 de ani, polițiștii au descoperit 1.572 de pachete de țigarete fără timbru”, a precizat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”Produsele descoperite, susceptibile a fi provenite din contrabandă, au fost ridicate de polițiști, în vederea indisponibilizării”. 

Ca de obicei în astfel de cazuri, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale a celor implicați, mai cu seamă că, de regulă, este vorba despre mai multe verigi într-un lanț care funcționează de la furnizor, până la comerciantul final.

C.M.

Autor:

Ultima ora

Incendiu la un bloc din Roman – mai multe persoane au fost evacuate

Un incendiu a afectat un apartament de la parterul...

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...