Procurorii au descins la Consiliul Judeţean Vaslui, la primăriile din Murgeni, Huşi şi Bârlad, dar şi în câteva comune şi la un centru de afaceri, anunță stiripesurse.ro. Este vizat preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, dar şi primarii din localităţile menţionate. Afacerile suspecte sunt în domeniul reabilitării structurilor rutiere şi al colectării deşeurilor.
Procurorii DNA au declanşat o nouă operaţiune de amploare şi fac nu mai puţin de 62 de percheziţii în Bucureşti şi cinci judeţe. Comunicatul oficial al DNA este sec:
”Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări în două cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție, asimilate celor de corupție și a unor infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, comise în perioada 2011-2015.
În cursul zilei de 08 septembrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 62 locații situate în municipiul București și alte 5 județe, dintre care 5 sunt sedii ale unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
Operaţiunea este desfăşurată de DNA Iaşi”.
Vom reveni cu amănunte.