Se dau banii pentru profesori? * „Deocamdată, nu știm nimic”- Gabriel Ploscă

Campania electorală pentru programul „Dezvoltarea carierei didactice” se suprapune aproape firesc peste campania electorală la prezidențiale. Astăzi, se decide la București când vor primi profesorii suma echivalentă cu aproximativ 150 de euro, din cadrul programului „Dezvoltarea carierei didactice”. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a purtat negocieri în vederea primirii acestor bani și s-a discutat metodologia. Gabriel Ploscă, președintele Sindicatului Liber al Lucrătorilor din Învățământ așteaptă această metodologie pentru a ști când și cum se va primi această sumă.

„Deocamdată nu știm nimic. Inițial, banii au fost acordați pentru anul de învățământ 2014-2015, dar noi sperăm că până la sfârșitul acestei luni să îi primim. Din ce știu eu, este o sumă forfetară, dar așteptăm să vedem metodologia”, a declarat Gabriel Ploscă. Aproape 300.000 de profesori din mediul universitar și preuniversitar vor beneficia de cei 150 de euro, din cadrul Programului Operațional Sectorial privind Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), finanţat din fonduri europene şi desfăşurat timp de nouă luni. Cadrele didactice nu vor fi nevoite să deconteze suma respectivă, ci doar să raporteze cum au folosit-o. (Z.C.H.)

Autor:

Ultima ora

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

FOTO. Vaslui. Incendiu într-un apartament din Bârlad – 20 de persoane au fost evacuate

Un incendiu a izbucnit în seara de 5 septembrie...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...