Se caută cauzele eșecului de la simulări

Începând de astăzi, inspectorii din cadrul ISJ Neamţ vor merge la școlile care au „picat” la simulările de la Evaluarea Națională și Bacalaureat.

„Nu avem nimic de ascuns, este vorba despre gimnazialele de la Văleni și Pâncești, care la simularea de la Evaluarea Națională nu avut niciun copil peste 5 și 6 licee care nu avut niciun copil, cu medie de promovabilitate la Bacalaureat”, a declarat Viorel Stan, inspectorul școlar general al IȘJ  Neamț.

Acesta a precizat că vizitele vor fi centrate pe discuții cu directorii școlilor, cu membrii Consiliilor de Administrație și cu elevii care aparțin unităților de învățământ vizate. Totodată, inspectorul general a solicitat și o statistică în care să se evidențieze diferențele mediilor cu care au fost admiși elevii la licee și mediile cu care aceștia au absolvit aniii de liceu.

„Vreau să vedem ce plus valoare au adus școlile în evoluția elevilor. Vreau să vedem acel adaos pe care îl face școala pentru un elev. Este important să aflăm acest lucru pentru că sunt școli care preiau copii cu note de 5 și sunt școli care preiau copii cu note de 8 sau 9”, a adăugat Viorel Stan. (M.T.)

Autor:

Ultima ora

Călătorie la 1900 – Elite la răscruce de veacuri. O nouă manifestare la Castelul Sturdza, la granița cu Neamțul

Simbol al arhitecturii neogotice din Moldova, Castelul Sturdza de...

Soluția ISJ Neamț pentru criza apei din zona Târgu Neamț – două școli vor avea cursuri online

Două unități de învățământ vor avea cursuri online la...

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.

O mașină a ars ca o torță la Vânători-Neamț

Un autoturism a luat foc pe un teren viran...