Una din cărţile cu greutate lansate la recent încheiatul Târg de carte de la Piatra Neamţ volumul criticului literar Ioan Holban, „Literatura română de azi. Poezia. Proza”, o lucrare de critică literară de anvergură, de mari dimensiuni (şi la propriu şi la figurat), de peste 1.500 de pagini) care cuprinde peste 200 de scriitori români contemporani (106 poeţi şi 90 de prozatori, selectaţi din vreo 10.000 de autori de cărţi din această perioadă), de la Nicolae Labiş şi Marin Preda şi până la generaţia de scriitori nouăzecişti (necuprinşi în carte) şi care reprezentă şapte decenii de literatură. Între ei sunt şi câţiva scriitori din judeţul Neamţ: Aurel Dumitraşcu, Adrian Alui Gheorghe, Emil Nicolae, Daniel Corbu, Radu Florescu, Dorin Ploscaru şi Nicolae Sava. Evident, lista criticului literar este, precum şi cea a colegului său mai în vârstă Nicolae Manolescu, subiectivă. Scriitorul Ioan Holban este unul criticii literari cu autoritate din România, care, timp de peste patru decenii, a ţinut pulsul vieţii literare de la noi, elaborând lucrări de căpătâi în domeniul criticii literare.
Doctor în ştiinte umaniste (1998), este director al Teatrului „Luceafărul”, după ce vreme de 10 ani a fost director general al Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” (1996 -2006). Ioan Holban a fost secretar al Uniunii Scriitorilor din România (1990 – 1996), redactor-șef al revistei Cronica (1990 – 1996), filolog la Institutul de Filologie Română „Al. Philippide” (1980 – 1990), profesor. A debutat editorial cu „Proza criticilor”, Editura Minerva 1983, după care au urmat alte cărţi de critică literară importante precum „Ion Creangă. Spaţiul memoriei”, 1984, „Hortensia Papadat-Bengescu”, monografie, 1985, „Profiluri epice contemporane”, 1987, „ Literatura subiectivă”, 1989, „Istoria literaturii române. Portrete contemporane”, 2003, „Istoria literaturii române contemporane. Poezia. Proza. Critică, eseu, memorialistică”, 2006, „Literatura română subiectivă de la origini pînă la 1990”, 2007, „Proza română contemporană”, 2008, şi altele.
Din fişele-portret ale ilustrului critic literar am reţinut câteva fragmente care, credem, ilustrează, prin puţine cuvinte, liniile directoare ale acestor autori nemţeni. Poetul Emil Nicolae: „Un poet care, în discreţie, retras, nu fără afirmarea orgolioasă a marginalităţii şi propriei valori, şi-a construit cu migală, atent la detalii meşteşugite în picturalitatea specială a contre-jour-ului, asemeni meşterilor gotici, volumele de poezie şi cele de eseuri. Emil Nicolae e un poet al detaliilor, al lucrurilor şi fiinţelor mici, aparent insignifiante, pe care le explorează cu minuţie”. Despre Adrian Alui Gheorghe: „Adrian Alui Gheorghe se întoarce spre formele şi sentimentul tragicului. Între cele patru moduri de relaţionare a limbajului poetic modern cu realul – a exprima exprimabilul, a exprima inexprimabilul, a inexprima exprimabilul şi a inexprima inexprimabilul, poezia lui Adrian Alui Gheorghe îl alege pe al doilea. Poetul, asemeni geometrului care vede lumea în spaţiu, trage linii între cuvinte pentru a descoperi centrul, punctul în stare să absoarbă nevolnicia lui Cain”.
La poetul Daniel Corbu, criticul literar remarcă „tonul elegiac, singurătatea mereu afişată şi pesimismul declarat în dese rânduri, dialogul cu Celălalt, poetica visului şi retorica măştilor, care fac parte din recuzita neoromantică”. Despre Aurel Dumitraşcu: „Poezia lui Aurel Dumitraşcu este, înainte de toate, a unei teme – memoria, oglinda care reflectă şi minte, care continuă ceea ce însuşi poetul scrie, înghiţind hulpav zarul aruncat de viaţă, de un fin nucleu narativ structurat”.
Despre poezia lui Radu Florescu: „Lirica lui Radu Florescu, unul dintre poeţii foarte importanţi (deşi mai puţin mediatizat) ai grupării de la Neamţ este, înainte de toate, una a poziţionării fiinţei. Peisajul nu e, ca la romantici, o anume stare de spirit, ci e termenul activ al unei geneze reciproce, fiinţa pare a creşte din peisaj la fel cum acesta iese din lăuntrul eului liric”. Despre Nicolae Sava afirmă: „Nicolae Sava conturează profilul unuia dintre cei mai profunzi poeţi tragici pe care îi are poezia noastră de azi”. În sfârşit, despre Dorin Ploscaru: „Poezia lui Dorin Ploscaru se scrie din asumarea tragică a distanţei care separă lumea pecepută prin simţuri de acea văzută; aproape fiecare text al cărţilor lui Dorin Ploscaru e o litanie a acestei despărţiri şi a înălţării unor ziduri între care, suspendată, stă poezia însăşi”. (N.S.)
