Școlile din Neamț – decizii dure de luat pentru a avea bani de salarii

Școlile din Neamț - decizii dure de luat pentru a avea bani de salariiInspectorul general școlar, prof. Elena Laiu, s-a întors de la Ministerul Educației fără bani în plus, dar cu recomandarea ca „deficitul bugetar pentru salarii să se reducă de la 12%, cât este acum, la 5% într-un an de zile”. Cum se va face acest lucru, este întrebarea ce frământă conducerile multor unități de învățământ din Neamț încă din primăvară, când s-a mai adus în discuție chestiunea banilor de salarii și, cu mici excepții, niciun director nu a vrut să facă reduceri de posturi. Conducerea Inspectoratului Școlar Neamț spune că soluția sugerată de București este „reducerea pe cale naturală, tot personalul care are vârsta de pensionare se va pensiona, iar în rest se vor face comasări, fiindcă acolo unde sunt 31 de elevi în două clase, de exemplu, vor fi restrânși într-o singură clasă, norma nu este limitată decât la numărul minim de elevi într-o clasă”, a adăugat inspectorul general Elena Laiu.

Depășirea bugetului de salarii, în Neamț, pornește de la costul standard pe elev și ponderea față de cadrele didactice. „Norma la nivel național este calculată la o medie de 130 de elevi per cadru didactic, didactic auxiliar, iar la nivelul județului Neamț norma medie este de 92 de elevi. Eu sper să reușim să scădem deficitul, fiindcă în anul școlar următor numărul de elevi este ușor mai mare decât cel de anul trecut”, a mai spus șefa IȘJ Neamț.

Noile comasări de norme vin peste cele operate acum doi ani la Școala Gimnazială Slobozia-Roznov ce a fost preluată ca structură de Liceul Tehnologic ”Gh. Ruset Roznovanu”, Roznov; la Școala Gimnazială ”Otilia  Cazimir” Horia ce a fost preluată  ca structură de Școala Gimnazială ”Carmen Sylva” Horia; la Școala Gimnazială nr.1 Cordun ce a fost preluată ca structură de Școala Gimnazială nr.1 Pildești-Cordun; la Școala  Gimnazială  ”Nicolae  Grigorescu” Agapia ce a intrat în structura Liceului Teologic ”Cuvioasa Parascheva” Agapia; la Școala Gimnazială Barticești preluată ca structură de Liceul Tehnologic Nisiporești-Botești; la Liceul Teologic Romano Catolic ”Sfântul Francisc de Assisi” i s-a transferat Școala Gimnazială ”Costache Negri” de la Colegiul Tehnic ”Danubiana” Roman; Liceului Teologic Ortodox ”Veniamin Costache” i s-au transferat Școlile Gimnaziale Lunca și Nemțișor de la Liceul Tehnologic ”Arhimandrit Chiriac Nicolau” din Vînători-Neamț.

(C.I.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident grav pe E85 – cel puțin 4 persoane au fost rănite

Un accident grav s-a produs astăzi, 2 iunie, pe...

FOTO. 30 ani de rugby feminin în România și județul Neamț

Prima formaţie de rugby feminin înregistrată oficial în România, Rugby Club Venus RIFIL 1991,  serbează 30 de ani de la înfiinţare. Pe 1 iunie 1996, profesorul Eusebiu Popa, un antrenor dedicat acestui sport, a pus bazele clubului care pe 15 august 1996 a fost afiliat la Federaţia Română de Rugby. Un an mai târziu, era înregistrat primul meci oficial de rugby feminin la Piatra Neamţ. Și astăzi, ”Mâtzele negre”, marca înregistrată, demonstrează că acest sport înseamnă: pasiune, disciplină, respect, solidaritate, integritate, atitudine și imagine.  Din primăvara acestui an, din lotul ”Mâtzelor negre” fac parte și fete din grupa de la Rădăuți. Un nou început!

Bacău. Accident pe E85 – o persoană a fost rănită

Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a...

Crimă în Piatra Neamț. Victima este un polițist

Actualizare: Un comunicat al IPJ Neamț confirmă că victima...

Militarii nemțeni au participat la exercițiul „PETRODAVA 26”

Militarii Batalionului 634 Infanterie din Piatra-Neamț s-au instruit, timp...