Şcoala de vară de astronomie la Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad

Observatorul Astronomic şi Astroclubul „Perseus” din Bârlad (Vaslui) vor organiza, în perioada 14-17 iunie, cea de a VI-a ediţie a Şcolii de vară de Astronomie „Descoperă Universul!”.

Şcoala de vară de astronomie la Muzeul "Vasile Pârvan" Bârlad„Şcoala de vară de Astronomie reprezintă cel mai potrivit moment pentru promovarea şi popularizarea astronomiei în rândul tinerilor, elevilor şi a publicului larg. Timp de 4 zile, membrii Astroclubului «Perseus» vor susţine cursuri pentru o gamă variată de public (elevi, liceeni, studenţi, etc), adaptate pe înţelesul tuturor. De asemenea, în cadrul acestei ediţii, o să se desfăşoare şi două concursuri interactive/educaţionale, potrivite pentru cei mici, dar şi pentru cei mari: «Întrebări cereşti cu răspunsuri pământeşti», şi un concurs de confecţionat machete a unor simboluri în explorarea spaţiului cosmic, cum ar fi de exemplu naveta spaţială Atlantis sau racheta Saturn V, folosită în misiunile Apollo”, a precizat Ciprian Vîntdevară, muzeograf al Planetariului și Observatorului Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” și coordonatorul Astroclubului „Perseus” din Bârlad.

Şcoala de vară de astronomie la Muzeul "Vasile Pârvan" Bârlad
Ciprian Vîntdevară

De asemenea, se va confecţiona o cometă în condiţii de laborator, pentru a arăta cursanţilor din ce sunt alcătuite cometele. Prezentările se vor desfăşura după un program bine stabilit. Începând cu după-amiaza de miercuri, 14 iunie, şi până sâmbătă, 17 iunie, între orele 18:30 – 21:30, se vor desfăşura cursuri teoretice, iar după ora 21:30, cursanţii vor participa la observaţii astronomice. Activitatea se va desfăşura la sediul muzeului din str. Republicii, nr. 235, unde este şi observatorul astronomic. Joi, 15 iunie, cursurile se vor desfăşura la planetariu (Pavilionul „Marcel Guguianu”), str. Marcel Guguianu, nr. 4.

Programul detaliat al Şcolii de vară de Astronomie

14 iunie 2017

1830 – Deschiderea Şcolii de vară de Astronomie. Prezentarea concursului de machete. Lect. Ciprian Vîntdevară;

1900 – Prezentarea concursului: „Întrebări cereşti cu răspunsuri pământeşti”. Lect. Mirela Petrea;

1930 – Ce este astronomia? Lect. Ciprian Vîntdevară;

2010 – Rubrica: ştiinţa pentru toţi;

2020 – Pauză;

2030 – Astronomia în antichitate. Lect. Daniela Chiriac;

2100 – Sistemul Solar. Lect. Alexandru Vătămanu;

2130 – 2330 Observarea principalelor corpuri cereşti vizibile în această perioadă. Orientarea pe cer după principalele stele şi constelaţii.

15 iunie 2017 (Planetariu)

1830 – De ce? Ce este? Lect. Mirela Petrea;

1900 – Noțiuni generale de radioastronomie. Lect. Adrian Ciuciu;

1930 – Planeta Saturn. Lect. Ciprian Vîntdevară;

2000 – Rubrica: ştiinţa pentru toţi;

2010 – Cerul de vară. Principalele constelaţii, stele şi obiecte „deep sky”. Lect. Ciprian Vîntdevară;

2040 – Spectacol de planetariu;

2115 – Pauză;

2130 – 2330 – Observaţii astronomice: Cerul de vară. Principalele constelaţii, stele şi obiecte „deep sky”.

16 iunie 2017

1830 – Configuraţiile planetelor. Lect. Ciprian Vîntdevară;

1900 – Rubrica: ştiinţa pentru toţi;

1910 – Susţinerea concursului: „Întrebări cereşti cu răspunsuri pământeşti”. Lect. Mirela Petrea;

2030 – Pauză;

2040 – Cometele. Lect. Ciprian Vîntdevară;

2130 – 2330 – Observarea pe cer a principalelor constelaţii, stele şi obiecte „deep sky” vizibile în această perioadă.

17 iunie 2017

1830 – Găuri negre. Lect. Cosmin Hriţuc;

1900 – O privire asupra Lunii. Lect. Cristi Borș;

1930 – Rubrica: ştiinţa pentru toţi;

1940 – Pauză;

1950 – Susţinerea concursului de machete. Lect. Ciprian Vîntdevară;

2100 – Încheierea şcolii de vară de astronomie. Sondaj de opinie. Concluzii. Acordarea diplomelor de participare;

2130 – 2330 – Observaţii astronomice. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...

    VIDEO. Incendiu în muntele Ceahlău

    O coloană de fum este vizibilă în muntele Ceahlău, în zona zona Grozăvești,...

    Foto. Un TIR cu trailer a luat foc în mers, la Botești-Neamț

    Un camion, care transporta pe trailer un buldoexcavator, a luat foc în timp...

    FOTO. Neamț. Zilier căzut cu capul într-un șanț

    Un bărbat care lucra cu ziua în curtea unui sătean din Oșlobeni, comuna...

    VIDEO. Măsuri de siguranță sporite la Iași de Hramul Sf. Cuvioase Parascheva

    Începând de joi, 8 octombrie 2026, Iașul devine locul de întâlnire al pelerinilor...

    „Zboruri”, concert, joi seară, la Cafeneaua Monotua din Piatra-Neamț

    Trei muzicieni din zone diferite — folk, etnojazz, muzică clasică și jazz —...

    Scandal într-un bar din Girov – doi tineri au fost reținuți

    O bătaie a izbucnit în seara de 7 octombrie, în jurul orei 18.00...

    Se schimbă vremea în Moldova: cald până duminică, apoi ploi și răcire de la începutul săptămânii viitoare

    Vremea rămâne mult mai caldă decât normal în Moldova până la sfârșitul săptămânii. Duminică vin ploile, iar de luni temperaturile scad, cu minime de până la 0 grade pe 14 octombrie.