0:00

Schimbarea Ceahlăului: ”Echipa muncitoare” a trecut la ”fiţe şi mofturi”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

”Echipa muncitoare” a trecut la ”fiţe şi mofturi”

Nici n-a plecat bine Vasile Miriuță de pe banca tehnică a Ceahlăului, că efectele transferului său la CFR Cluj nu au întârziat să apară. Echipa pietreană, în ansamblul ei, era catalogată ca fiind una ce impresiona prin ”forța grupului”, în meciurile jucate în 2013. Antrenorul Vasile Miriuță a pus accent pe grupul de jucători, care, prin evoluția lui, are rezultate și scoate valorile în față.

”Cel mai important la Ceahlăul este grupul, iar eu am fost mulțumit de elevii mei, care au stat uniți, chiar dacă au fost învinși de CFR Cluj, sau Steaua, ori, în unele meciuri au fost dominați clar de Astra, ori Petrolul Ploiești, dar și cu puțin noroc, au reușit să scoată punct din aceste deplasări”, a declarat Vasile Miriuță, fostul tehnician al Ceahlăului. Munca lui la formația pietreană a fost apreciată de conducerea administrativă, iar despărțirea a fost una amiabilă, presărată, ce-i drept, cu câteva regrete.

”Eu l-am lăsat să plece la CFR Cluj. Nu m-am putut opune unor condiții mai bune pentru el. De-a lungul turului el a fost foarte sincer cu mine și mi-a spus că a mai avut oferte de la Oțelul sau Dinamo, dar atunci m-am opus eu să plece”, a spus Gheorghe Ștefan, președintele de onoare al Ceahlăului.

”Avem multe de corectat”

Ceahlăul s-a despărțit de Vasile Miriuță și, după reunirea lotului din 2014, a plecat în Croația, pentru a participa la Istria Winter Cup cu o pleiadă de antrenori în locul lui Miriuță: Marian Bondrea, director tehnic, Costel Ilie, antrenor principal, Mihai Ionescu și Radu Lefter antrenori secunzi,  Gabriel Cânu antrenor – jucător, iar Victor Asamoah preparator fizic. După două jocuri – școală plictisitoare de la Piatra Neamț, în care doar atacantul Margină a impresionat prin vivacitate, a urmat deplasarea la Novigrad (Croația) și primul joc amical contra unei echipe din Liga a II-a a țării gazdă, HNK Cibalia. Scorul cu care au pierdut jocul, 1-4 (1-2), arată că nemțenii nu au contat în economia partidei decât în prima repriză și pe final, când Golubovic a ratat un penalty. Caracterizarea oferită de Viorel Măstăcăneanu și care sintetizează evoluția nemțenilor, spune totul despre transformarea (în rău) a echipei: ”Fițe și mofturi”.

Pietrenii s-au plâns cu privire la ploaia torențială căzută de-a lungul meciului, precum și despre faptul că amicalul ar fi fost programat pe o suprafață sintetică, suprafață pe care o au și în cadrul stadionului Municipal ”Ceahlăul”, dar condițiile au fost aceleași, atât pentru Ceahlăul, cât și pentru echipa croată.

Schimbarea Ceahlăului: ”Echipa muncitoare” a trecut la ”fiţe şi mofturi”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

„Când pierzi cu asemenea scor nu prea mai contează condițiile de joc și terenul pe care s-a disputat partida. Nu e cazul să facem o tragedie, dar parcă ar fi sunat mai bine o victorie la început de drum, în acest turneu. Este, însă, un semn concret că avem multe de corectat“, a declarat Viorel Măstăcăneanu, președintele CA al FC Ceahlăul.

O observație corectă, din punctul nostru de vedere, unde mai punem la socoteală că  echipa standard era deja formată și nu s-a pus problema relațiilor de joc.  Jovic – Dumitraș, Marc, Cânu, Vaidas – Achim, Dică – Gheorghiu, Garcia, Chitoșcă – Golubovic, este unsprezecele cu care Ceahlăul a jucat din primul minut, în meciul cu necunoscuții de la HNK Cibalia. Singurii jucători prezenți în echipă sunt lituanianul Vaidas, dar, culmea, nimeni nu are ce-i reproșa acestuia și mijlocașul Emil Dică. Mai degrabă experimentatul Dică a greșit la golul doi! După relătările lui Viorel Măstăcăneanu,trei din  golurile croaților au fost marcate după ”gafele individuale nepermise comise de Dumitraș, Dică și Jovic, pentru că s-a intrat pe teren cu nasul pe sus”.

Renunță Ceahlăul la Istria Winter Cup ?

După ploaia de la Novigrad și ”dușul rece” al Ceahlăului, luni dimineață, în sediul administrativ al formaţiei pietrene se avansa idea unei renunțări la cantonamentul din Croația. După cum vă relatam săptămâna trecută, locul este unul frecventabil pe timp de iarnă, în caz că nu plouă, cu temperaturi primăvăratice, dar foarte scump.  Lipsa unui ”scouter”, care să meargă la fața locului și să se intereseze de condițiile de acolo poate costa clubul nemțean ratarea unui stagiu de pregătire de iară, într-o zonă caldă a Europei.

Majoritatea echipelor de Liga I au ales Antalya – Turcia, sau Spania, locuri unde ofertele sunt atractive, iar clima nu este umedă! Președintele Viorel Măstăcăneanu și colaboratorii acestuia vorbeau despre un ”plan B”, care ar cuprinde o întoarcere a echipei la baza sportivă a stadionului ”Municipal” și găsirea unor adversari pentru perioada imediat următoare, în vederea perfectării unor jocuri amicale, ce ar putea (re)pune echipa pe picioare.

La Piatra Neamț echipa ar urma să fie ”supervizată” pe rând de Viorel Măstăcăneanu, președintele Consiliului de Administrație al Ceahlăului și de Gheorghe Ștefan, președintele de onoare, amândoi având sarcina să scoată ”mofturile și fițele” din sânul echipei. Tot la Piatra Neamț ar urma să fie testați și alți jucători. În plus, de cum s-a ajuns în Croația, Lopez și Mateciuc s-au accidentat, iar de jucători noi, în probe, aceștia sunt mai puțini decât cei ce, la ora actuală, sunt purtați în Antalya – Turcia, ori Spania, de impresarii lor. Doar un portar și un atacant sârbi urmau să dea probe de joc la Ceahlăul, în cantonamentul de la Novigrad, ceea ce reprezintă mult prea puțin față de stagiile de pregătire din anii trecuți.

Cristi SOROCEANU

Articolul precedentCopil de 7 ani accidentat pe pârtie
Articolul următorNemțenii alungați de ploaie