A vrut să înregistreze marca „Sf. Cv. Parascheva”! Mitropolia i-a sărit în cap!

sf cv paraschevaÎn Ajun de Hram, Sfânta Cuvioasă Parascheva a devenit motiv de scandal, relatează stiri.tvr.ro. Asta după ce un profesor universitar a vrut să înregistreze numele Cuvioasei la OSIM. Acesta voia să înfiinţeze o editură numită chiar Sfânta Parascheva. A depus pe 29 septembrie cererea oficială la OSIM de a înregistră marca, însă vestea s-a împrăştiat şi a ajuns repede la urechile reprezentanţilor Mitropoliei ieşene. Înalţii ierarhi s-au opus vehement demersului.

Nicolae Zagnat este profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Chişinău, titular la Catedra de Îndrumări Misionare, unde predă misiologia. Zagnat a afirmat că şi-a dorit foarte mult să existe o editură care să poarte numele Sfintei Cuvioase Paraschiva: „Am depus cererea pentru înregistrarea unei mărci de editură, Editura Sfânta Cuvioasă Parascheva, dar în momentul în care s-au procesat datele s-a făcut o greşeală şi nu s-a pus cuvântul editură în faţă”.

Acţiunea profesorului a stârnit nemulţumirea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei: „Am luat legătura cu persoana care a făcut acest demers la OSIM şi dumnealui a înţeles că e un demers cumva, nefiresc şi m-a asigurat că şi-a retras cererea şi nu va mai înregistra Sf. Cuvioasă Parascheva ca marcă la OSIM şi nici măcar nu va merge mai departe cu acea editură care să poarte numele Sf. Parascheva. I-am explicat că s-ar crea confuzii, oricine ar vedea o carte scoasă la editura Sf. Cuvioasă Parascheva, cu siguranţă s-ar gândi la Mitropolie, la Iaşi”.

Potrivit legii mărcilor, nu pot fi înregistrate mărcile care conţin semne cu înaltă valoare simbolică, în special simbolurile religioase. În perioada 9-16 octombrie, zeci de mii de pelerini sunt aşteptaţi  la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. De mai bine de 350 de ani, moaştele ei se găsesc la Iaşi. Oamenii stau zile în şir la rând pentru a ajunge să se roage la raclă. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Reforma care taie din pix: primăriile din România, între ordonanță și „clarificări”

Reforma administrației locale promovată de Guvernul Bolojan începe să...

Accident în Piatra Neamț. O femeie și un copil de 1 an au ajuns la spital

Un accident s-a produs vineri, 8 mai, în municipiul...

Procurorii DIICOT au descins în 137 de locații din Neamț, Suceava, Botoșani și Vrancea

Patru județe, Neamț, Suceava, Botoșani și Vrancea, au fost...