adrian asmarandei

Doi consilieri județeni au trecut la UNPR

* Vasile Ștefănuț Ploscaru, fostul secretar general, și Adrian Asmarandei au părăsit partidul
* pentru Ploscaru, a apărut și o decizie de excludere din partid, la pachet cu alți 8 posibili consilieri județeni
* excluderile s-au oprit în dreptul numelui lui Daniel Vinca
* printre cei excluși sunt și doi consilieri locali, dar consiliile locale respective nu au fost anunțate

Ceea ce toată lumea anticipa – disoluția PP-DD și bătălia pentru atragerea consilierilor locali ai partidului – începe să se manifeste ca fenomen în Neamț. Primul pas s-a făcut pe 11 septembrie, prin plecarea consilierului județean Vasile Ștefănuț Ploscaru, fost secretar general al partidului, care a optat pentru UNPR. Imediat după el, pe 12 septembrie, și-a depus opțiunea de a face parte din grupul UNPR și Adrian Asmarandei, tot consilier județean ales pe lista PP-DD. În felul acesta, au rămas în CJ doar 3 consilieri din partea PP-DD: Ciprian Șerban, Iulia Șerban și Neculai Iftode.

Reacția celor de la PP-DD a fost rapidă, dar un pic tardivă. Ei au înregistrat  vineri, 12 septembrie, o adresă, prin care se atrăgea atenția CJ că Ploscaru a fost exclus din partid cu data de 8 septembrie. Pe lângă Ploscaru, erau anunțați ca excluși încă alți 8 oameni, înscriși pe listă la alegeri și aflați în expectativă pentru un post de consilier județean. Este vorba despre Ionel Boboc (patron de societate de transport, venit în partid pe timpul lui Fărcășanu), de Isleam Edvin (om de afaceri și fost polițist, atras în PP-DD pe filiera familiei fostului viceprimar Grigoraș), Mircea Munteanu (un om de afaceri onorabil și serios), Ana-Maria Ionela Rebegia (de profesie umanist, în viața de zi cu zi om de publicitate și cordonator de societate de presă), Mihai Bogdan Lupeș (angajat al trustului CCDP), Gheorghe Olariu (patronul de la Fan Curier Piatra Neamț), Gheorghe Popa (fost primar la Pipirig) și Constantin Obreja (șeful organizației de la Brusturi). Toți au greșit față de partid aparent mult mai grav decât Daniel Vinca, cel la care s-au oprit excluderile. Chestiunile despărțirii politice din cadrul PP-DD vor fi cu siguranță trecute prin ciurul statutului de partid, cel mai probabil și de-o tabără, și de alta. Meciul are toate șansele să ajungă în instanță, mai ales că există o decizie a Curții Constituționale cu privire la excluderile din partid și pierderea mandatului de ales local ca o consecință a acestora. Toată tevatura are loc imediat după apariția OUG-ului care permite migrația aleșilor locali, în răgazul de 45 de zile pe care îl aveau toți cei dornici să-și schimbe partidul. În acest context, este greu de crezut că se va putea opera excluderea lui Ploscaru de pe lista consilierilor județeni, mai ales dacă acesta se va adresa instanței. Dacă adăugăm aici și faptul că decizia șefilor de partid nu i-a fost adusă la cunoștință, lucrurile par să se îndrepte spre un deznodământ clar favorabil lui Ploscaru și UNPR-ului.

Adrian Asmarandei, care și-a depus adeziunea pe 12 septembrie, pare să fi fost ocolit de excluderile pe bandă rulantă, din simplul motiv că nimeni din PP-DD n-a știut că a trecut la UNPR.

Pentru zilele următoare, rămâne întrebarea dacă Ploscaru ar mai fi fost exclus din PP-DD dacă nu și-ar fi dat demisia.

Dana OSTAHIE

vasile ploscaru

* ”Am plecat pentru că nu vreau să fiu sluga nimănui”
* interviu cu Vasile Ștefănuț Ploscaru

De ce ați plecat din PP-DD?

– Am plecat pentru că vreau să fac o carieră politică adevărată, lucru care nu se mai putea în acest partid. Am plecat pentru că nu vreau să fiu sluga nimănui și vreau ca munca mea să fie recunoscută.

 Acestea sunt declarații foarte generale, poate detaliați…

– Eu cred că managementul organizației județene a fost defectuos. Ședințele normale într-un partid nu s-au mai organizat, probabil pentru că președintele Ciprian Șerban a fost încărcat cu prea multe sarcini. Era interimar la organizația județeană Neamț, era coordonator zonal pe Moldova și, în ultimul timp, secretar executiv la nivel central. Dacă mai adăugăm că are și de administrat afaceri, este de înțeles că era greu să le facă pe toate. Asta nu scuză, însă, o anumită atitudine superioară în relațiile cu ceilalți membrii ai organizației. A rămas de pomină întâlnirea în care dânsul a discutat cu membrii importanți ai partidului aplicând politica ”statului cu fundul pe masa de ședințe”.

Ați încercat să ajungeți la un numitor comun, să discutați, să negociați?

– Acesta este un alt motiv pentru care am plecat. În ultimele două săptămâni am încercat să provoc o întâlnire cu dânsul, 5 minute, ca să discutăm. Abia atunci când i-am spus că vreau să îmi exprim opțiunea de a deveni consilier independent am ajuns să ne vedem și să discutăm.

Se pare că hotărârea de a părăsi PP-DD este definitivă. Totuși, ați ocupat o poziție importantă, cea de secretar executiv al organizației județene, cunoașteți toți președinții de organizații. Din această postură, cum vedeți viitorul partidului?

– Sincer, îmi pare rău că am plecat, dar, la fel de sincer, vă spun că la PP-DD se bătea pasul pe loc, iar decizile politice se luau la alte mese politice.  Și acum, în legătură cu plecarea mea, mi s-a sugerat să stau de vorbă cu șeful unui alt partid, semn că acolo se iau deciziile, nu la PP-DD. Revenind la întrebare, cred că nu există un mare viitor la PP-DD și, pentru mine, testul în acest sens l-a reprezentat faptul că foarte mulți membri importanți ai partidului, de la nivel de coordonare, m-au sunat și și-au exprimat dorința de a păstra echipa, chiar dacă ea va juca în altă parte. Nu pot decât să mă bucur și îi asigur pe cei care doresc să vină în UNPR împreună cu mine că nu vor regreta.

ciprian serban

”Nu vreau să comentez prea multe. În momentul în care vrei să faci o carieră politică, nu te muți de la un partid la altul. Carieră nu faci mergând la un partid de guvernământ, pentru o funcție sau alte avantaje. Eu pot să spun doar că am discutat de mai multe ori cu dânsul (Ploscaru – nr) și în mod repetat am fost întrebat ce pot oferi…” – Ciprian Șerban, președinte PP-DD Neamt

Articolul precedentViitorul – Ceahlăul 2-0 (1-0)
Articolul următorTemă electorală: votul „studenţilor” de la colegii

1 COMENTARIU

  1. Ćat (…) mananca Serban asta!!! Nu îi e rusine cand vorbeste de fuga spre partidele devguvernamant? PP-DD nu a fugit in barca lui Ponta pentru functii si avantaje? Si cand ii vezi cat (…) mananca iti vine sa-i spanzuri pe toti

Comentariile sunt închise.