Ca parte a procesului de reorganizare a societății județene de transport ecologic, întru obținerea statutului de operator regional de transport, Troleibuzul își mărește numărul acționarilor, din nou, prin cooptarea, la cerere, a comunei Săvinești.
Consilierii județeni care reprezintă județul în Adunarea Generală a Acționarilor au primit mandat în plen pentru acceptarea în acționariatul SC Troleibuzul SA a comunei Săvinești, după ce, anterior, fuseseră de acord cu cooptarea municipiului Piatra Neamț, a orașului Roznov și a comunelor Alexandru cel Bun, Dumbrava Roșie și Gârcina, toate localități membre în ADI Urbtrans.
”Această reorganizare are ca scop final îmbunătățirea serviciilor de utilitate publică prestate de această societate comercială, prin accesarea de fonduri europene destinate achiziționării de vehicule noi, nepoluante, care să corespundă standardelor în ceea ce privește creșterea gradului de siguranță a pasagerilor, reabilitarea, modernizarea și extinderea infrastructurii aferente transportului de călători cu troleibuze etc.”, se explică în hotărârea Consiliului Județean Neamț.
Acestea fiind zise și stabilite, comuna Săvinești și-a manifestat dorința și putința de a fi acționar la Troleibuzul, inclusiv să contribuie la majorarea capitalului social al acesteia. Fiindcă nu poate asigura bani gheață (respectiv, vreo 10.000 de lei), Săvinești va pune la zestrea societății, aport în natură, un teren de 941 mp, aflat în intravilanul comunei, a cărui valoare a fost stabilită la 21.040 lei, ceea ce va aduce comunei fix 4.208 acțiuni la SC Troleibuzul SA.
Despre lungul drum al transformării societății județene în operator regional de transport se va mai discuta, la fel și despre proiectul european prin care se intenționează achiziționarea unor trolee noi și prelungirea traseelor de troleibuz. (D.O.)