O tragedie a avut loc în satul Itrinești, comuna Mărgineni, unde o femeie de 80 de ani și-a pierdut viața într-un incendiu izbucnit în locuința sa. Incidentul a fost raportat la 112 în data de 20 decembrie, în jurul orei 10:55, iar apelantul a informat că focul fusese stins.

Tragedie în satul Itrinești. O femeie și-a pierdut viața într-un incendiuLa fața locului, pompierii din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț au constatat că incendiul se manifestase într-o încăpere, la nivelul patului, unde a fost găsită femeia carbonizată.

Cauza probabilă a incendiului a fost identificată ca fiind o lumânare lăsată nesupravegheată, utilizarea focului deschis în spații închise ducând la această tragedie.

Autoritățile atrag atenția asupra riscurilor asociate folosirii focului deschis și recomandă măsuri de prevenire pentru a evita astfel de evenimente dramatice.

Denisa POPA

Articolul precedentRețeta pentru un interior familiar – alegem fotoliul ideal
Articolul următorCaravana „Dăruiește o jucărie, fă o bucurie” a ajuns la copiii din Neamț