0:00

Sărbătoare la Facultatea de muzică Piatra Neamţ. Filiala nemţeană împlineşte 15 ani, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Academia de Muzica “Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Filiala Piatra-Neamț sărbătorește, în această săptămână, 15 ani de la înființare. Manifestările cultural-artistice care vor avea loc la Piatra-Neamţ  cu acest prilej, începând de astăzi până vineri inclusiv, vor fi susţinute de absolvenţi şi personalităţi de prestigiu ale scenei muzicale româneşti.  Despre filiala nemţeană ne face câteva precizări conf. univ. dr. Constantin Andrei, directorul acesteia:

Filiala Piatra Neamţ este o structură instituţională a Academiei de Muzică Gheorghe Dima Cluj-Napoca, consacrată învăţământului superior şi cercetării, finanţată de la bugetul de stat, acreditată de Consiliul Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare din anul 2004. Începând din anul 1998 și până în prezent, Colegiul Universitar de Muzică, Facultatea de Muzică și mai apoi Filiala Piatra-Neamț, a pregătit 317 absolvenți care activează în educație și cultură ca profesori, interpreţi, membri în formaţii camerale, filarmonici sau teatre de operă din ţară şi străinătate. Dincolo de împlinirea misiunii sale didactice, Filiala Piatra-Neamţ a fost şi rămâne un spaţiu al cercetării şi creaţiei artistice, profesori şi studenţi contribuind prin munca lor susţinută la câştigarea unui binemeritat prestigiu în rândul instituţiilor de învăţământ şi cultură nemţene. Stagiunile de concerte susţinute în cei 15 ani de la înfiinţare la Piatra-Neamţ și Oneşti, participările la evenimentele muzicale naționale (Cluj-Napoca, Iaşi, Bacău, Ploiești, Braşov, Roman şi Târgu-Neamţ), precum și cele două asociaţii înfiinţate în anul 2006: Asociaţia Culturală Vasile Spătărelu şi Asociaţia Culturală Festivalul Internaţional de Percuţie Piatra Neamţ, vin să confirme valoarea culturală şi educaţională a instituţiei  noastre”.

Manifestări la 15 ani

La aniversarea a 15 ani de la înfiinţare, instituția invită pe toți melomanii pietreni să participe la manifestările culturale susţinute de absolvenţi şi personalităţi de prestigiu ale scenei muzicale româneşti, ce vor avea loc la Piatra-Neamț.  Desfăşurarea evenimentelor va avea loc după următorul program:

• miercuri, 30 octombrie, ora 18.30, Liceul de Arte Victor Brauner Piatra-Neamţ, Concertul ansamblului de percuţie al Filialei Piatra-Neamț a Academiei de Muzică Gheorghe Dima, la pian Radu Oțel.

• joi, 31 noiembrie 2013, ora 17.00, Biblioteca Județeană G.T. Kirileanu  Piatra-Neamţ, „Festum alumni”, recital vocal-instrumental al absolvenţilor Filialei Piatra-Neamţ a Academiei de Muzică Gheorghe Dima, la pian Raluca Rad;

• vineri, 1 noiembrie 2013, ora 18.30, Liceul de Arte Victor Brauner Piatra-Neamţ, lansarea cărţii Al nostru Vasile Spătărelu, prezintă: Gheorghe Bunghez, Vasilica Stoiciu Frunză, Cristian Misievici. După lansarea va avea loc un concert omagial Vasile Spătărelu la care își dau concursul: Raluca Rad, Gabriela Pepelea, Mihaela Spiridon, Corul de cameră al Filialei Piatra-Neamț a Academiei de Muzică Gheorghe Dima, dirijor Kalló Ildikó.

Nicolae SAVA

Articolul precedentPrefectul, vizită la FIC
Articolul următorPe urmele haiducilor… la Grinţieş: „Valori ale identităţii – munţii Neamţului”.

Comentariile sunt închise.