0:00

Sanitas a pichetat Ministerul Sănătăţii și „amenință” cu greva generală, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAproximativ 150 de reprezentanţi ai Federaţiei Sanitas, din mai multe judeţe, au pichetat, marţi, 22 noiembrie, sediul Ministerului Sănătăţii. Mai mult, vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a declarat că nu exclude declanşarea unei greve generale.

„Atrag atenţia, dacă tot au reuşit să declare greva noastră ilegală, noi respectând toate regulile, îi anunţăm că vom începe să rediscutăm procedurile în cadrul Federaţiei Sanitas în aşa fel încât când nu vom mai avea contract colectiv de muncă să intrăm în grevă generală„, a declarat vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, citat de Mediafax.

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, i-a anunţat pe sindicalişti că negocierile privind Contractului Colectiv de Muncă vor începe imediat. Din județul Neamț nu au existat reprezentanți, dar Eva Ungureanu, lider Sanitas Neamț, a declarat că, în funcție de negocieri, este posibil ca, în 29 noiembrie, precum şi în 6 decembrie, Ministerul Sănătății să fie pichetat din nou, ceea ce nu ar exclude și prezența unui număr mai mare de sindicaliști, din mai multe județe.Totul pare să atârne acum de „măsura” cu care va „cântări” Curtea Constituțională a României.

„În 7 decembrie se pronunță CCR, după ce amendamentele OUG 20/2016 (care prevedeau creșteri salariale pentru personalul medical și profesori – nr) au trecut de Camera Deputaților, iar, mai apoi, au fost contestate. Sunt mulți factori care contribuie la neajunsurile din sistemul sanitar. Noi le-am pus pe toate pe hârtie, am făcut toate amendamentele acestea, nu am cerut nimic exagerat, toate sunt de bun simț. Depinde de ce o să se hotărască”, a precizat Eva Ungureanu. (M.T.; FOTO: Facebook)

Articolul precedentȘofer moldovean, băut la volanul unui microbuz plin cu călători!
Articolul următorFisc Neamţ: Încasările la bugetul general consolidat au scăzut cu 14%
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.