20170427 140225Pentru lansarea candidatului la primăria Roman, Uniunea Salvați România a deplasat la Roman tot ce are ea mai greu și mai de impact: președintele partidului, Nicușor Dan, vicepreședintele partidului Cristian Ghica și toți parlamentarii din Moldova.

Moderatorul lansării a fost deputatul nemțean Iulian Bulai, dar deschiderea a aparținut președintelui Nicușor Dan: „USR are filiale cu autonomie, iar aceste filiale găsesc oameni cu soluțiile cele mai potrivite pentru localitatea în care activează. USR este un partid în care Moldova contează, ceea ce nu se prea întâmplă cu partidele din România. USR este un partid care, așa cum a promis, nu face compromisuri și care aduce oameni noi, competenți, în politică. Lucrurile pe care societatea le cere USR-ul le propune, în Parlament, și la nivel local, găsim oamenii cei mai potriviți și soluțiile cele mai potrivite pentru rezolvarea problemelor cetățenilor, și cred că Radu Samson este un bun exemplu”, a încheiat președintele USR, Nicușor Dan.

Tema Moldovei ignorată de alte partide a dezvoltat-o și Cosette Chichirău, deputat de Iași, care a ținut să sublinieze în cuvântul său: „USR vrea ca Moldova să fie unită, solidară și să aibă o voce la București. Partidele mari ignoră Moldova; unul pentru că este foarte corupt și este interesat în special de sudul țării și celălalt pentru că nu poate mai mult. Noi, la USR, deși suntem un partid nou, vrem să arătăm că putem guverna și la nivel local și la nivel central cu onestitate și cu competență.”

În fine, Radu Samson, candidatul USR la primăria Romanului: „Mă simt onorat să pot candida la funcția de primar al orașului în care m-am născut, în care am crescut și unde s-au întâmplat toate realizările mele. Romanul are nevoie de mai mult decât frumusețe arhitectonică, Romanul are nevoie de îmbunătățirea condițiilor de trai, atât pentru noi, cei care am rămas acasă, cât și pentru cei pe care vrem să îi ademenim înapoi acasă. Cred că e nevoie de o energie nouă în Roman și nu știu de unde ar putea veni mai multă energie nouă decât de la un primar în vârstă de 30 de ani. Ca primar, mă voi plimba în continuare cu soția prin oraș, pe aleile parcului, pentru a localiza problemele, iar a doua zi, la birou, împreună cu aparatul de specialitate al primăriei și cu consilierii locali vom găsi soluții”, a afirmat Radu Samson.

Radu Samson este romașcan, are 30 de ani și este căsătorit de doi ani jumătate. De profesie este agent imobiliar, meserie pe care o practică de 12 ani. Radu Samson a absolvit cursurile facultăților de Psihologie și Drept.

(D.A.)

Articolul precedentPiatra Neamţ rămâne fără administrator public, primarul fără consilieri personali
Articolul următorPhoenix, Talisman şi Vacanţa Mare la Piatra Neamţ
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.