Conform celor mai recente prognoze, iarna va mai avea o răbufnire de câteva zile, însă în masivul Ceahlău este posibil să fie destul de rece până pe 1 aprilie.

vremea in ceahlau martie 2018“Iarna se întoarce în forță în toată zona montană a județului Neamț. În masivul Ceahlău, dar si în Munții Bistriței și Hășmaș se vor înregistra temperaturi minime de -17 grade. Va ninge si se va depune un strat cumulat de zăpadă de aproape 40 de centimetri. Temperaturile și precipitațiile sub formă de zăpadă vor persista conform prognozelor cel puțin până la 1 aprilie”, a declarat Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț.

ceahlau zapada 02 1În aceste condiții, amatorii de drumeții montane trebuie să fie atenți la echipament și, înainte de ascensiune, să se informeze despre traseele cu risc de producere a avalanșelor. Cei care se vor bucura vor fi amatorii de sporturi de iarnă. Pârtia din Durău are, încă zăpadă, iar după noul strat care se va depune zilele viitoare, șansele să se poată schia în conții bune până în perioada 1-4 aprilie sunt destul de mari. (C.M.)

Articolul precedentGăsit mort, pe marginea drumului, la Neagra
Articolul următorConducerea Spitalului Roman evită să informeze public despre controlul DSP Sibiu
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.