sala polivalenta 01Anunțul a fost făcut joi, 14 ianuarie, de primarul Dragoș Chitic, care a spus că, deși mai severi decât de obicei, cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Petrodava“, din județul Neamț, au acordat, în cele din urmă, mult doritul aviz. Odată cu incendiul din clubul bucureștean “Colectiv”, de la finalul lunii octombrie 2015, mai multe clădiri din țară au fost închise pentru că nu întruneau normele impuse în vederea obținerii avizului din partea ISU. La Piatra Neamț au fost închise Teatrul Tineretului (TT), Casa de Cultură, dar și Sala Polivalentă. Dacă la TT lucrurile au fost rezolvate relativ rapid, la Polivalentă avizul a venit abia pe 14 ianuarie. „Chiar astăzi, în timp ce vorbim, colegii mei primesc respectivul aviz. Cei de la ISU au fost mai severi, dar astăzi l-am obținut“, a declarat primarul Dragoș Chitic.

sala polivalenta 02Întrebat de rentabilitatea Polivalentei, edilul a spus că primăria și-a respectat obligațiile ce-i revin, dar că ar fi bine ca și cluburile sportive care beneficiază în mod gratuit de sală să reușească să atragă venituri prin organizarea de meciuri importante. Același lucru este valabil și în cazul FC Ceahlăul, care beneficiază de stadionul Borzoghean. „În cazul stadionului avem un contract clar, de asociere cu FC Ceahlăul. Legea nu mai permite finanțarea societăților comerciale din bani publici, iar noi am asigurat o infrastructură de nivel european, doar că partenerul nu vine cu echipe puternice aici, cu meciuri importante. Sperăm să nu ajungem în postura de a rezilia contractul pentru că este vorba de o procedură de lungă durată, iar eu încă mai sper că FC Ceahlăul se va redresa“, a adăugat Dragoș Chitic. (Andreea AMARIEI)

Articolul precedentGALERIE FOTO Intervenţie Apa Serv, bucurie pentru gură-cască
Articolul următorPIATRA-NEAMŢ: Vrei o carte de Eminescu? Mergi în faţa Teatrului Tineretului!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.