S-o colindat prefectura

papagalii fara bilet

Instituția condusă de junele domn prifect o fost colindată ieri, prilej cu care s-o strâns prin juru` lui dom` prifect șăfimea dornică să mai asculte și altceva decât „aduceți aia!“ ori „nu se poate așa ceva domnu` …“. Și cum fiorul cântecelor i-o pătruns și le-o răscolit metafizicul, majoritatea au dus reflex mâna la bozonare să-i omenească pe colindători după datina cejeului, adică cu oarece bănuți, că mere, colaci și nuci nu figurează pe tabloul de achiziții. Excepția de la reflexul general de cercetat bozonarele o făcut-o dom colonel de la dezastre care era ferm convins că cei ce i-o colindat aveau scula de plătit cu cardu la ei. Așa că dom` prifect l-o luat pretenește la o țigare de tutun și i-o zis ca la anu` să lase cardu` acasă și să nu vie cu bozonarele lichite de dosala hainelor ori, și mai rău găurite.

Tot ieri, dom` gheneral Stan s-o dat în stambă la o serbare unde o dat buluc de diplome la cei prezenți, foști și viitori. Chiar și un nene depotat, că care are tot județul pe mână, a primit de la distinsul inșpector gheneral Stan o diplomoaie prin care sau că care să arate implicarea distinsului deputat în procesul de învățământ. Acuma noi sperăm ca pe diploamă să nu scrie cumva colaborator cu Inșpectoratul, că iar se interpretează și se lasă cu dormeze și vorbe de scădere la vreme de seară după colț.

De câteva zile râdem de mama focului de partidoi, care s-o pus de-a curmezișul pren alianță de nu mai știe sărmanu`alegător dacă să țină cu rapidu` ori cu useleul. Acuma nu știm dacă gâlceava den alianție este opera cuiva de la Cotroceni, dar după cum se arată și după cum vorbește părțile de la putere, mare lucru dacă Paștile nu o să-i prindă divorțați dar fără partaj. Partea deocheată a gâlcevii de la capitală este că vom avea accize și la, și la, bogetu o fost semnat de prezident, șăfu` liberalilor continuă să vorbească fără el și celălant șăf de la pesedeu caută prin orice mijloace să-l trezească. Că o fi târziu sau nu, vedem după bobotează, ori după o ciorbă de burtă la prânz. Oricum, aferim conducere, aferim conducători!

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...