mascatiRoznovul a devenit un caz. Orice mișcă în localitate și, mai ales, în Slobozia, este rezolvat prin intervenția multor echipaje de poliție, secondate de mascați. Am mai văzut asta la Târgu Neamț, după scandalul de stradă dintre zeci de țigani, care s-au încăierat și au determinat, ca măsuri, declararea unei zone de siguranță publică atât în oraș, cât și în împrejurimi. O lună de zile au patrulat mascații și, prin simpla lor prezență, au descurajat orice replică a scandalului inițial. La Roznov, după gafa poliției din localitate, IPJ vrea să crească ”vizibilitatea elementului polițienesc”, așa că desfășoară acțiuni cu efective mărite.

Sâmbătă, 30 mai, între orele 6 și 12, peste 30 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, investigarea criminalității economice şi criminalistică, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției orașului Roznov și cu luptătorii de la Serviciul Acțiuni Speciale au acționat în bazarul din localitate, pentru ”prevenirea și combaterea furturilor de animale”.

”În acest context, polițiștii au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, dintre care 9 conform Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, 2 în conformitate cu Ordonanța de Urgență nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și 14 sancțiuni la alte acte normative”, a declarat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”De asemenea, în urma controalelor efectuate cu specialiștii din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Neamț și din cadrul Oficiului pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie au fost constatate 4 abateri de la normele legale prevăzute de HG 984/2015 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor. Alte 26 de sancțiuni au fost aplicate pentru abateri de la normele OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de aproximativ 19.000 de lei. În cadrul activităților desfășurate au fost retrase 2 certificate și un set de plăcuțe de înmatriculare”.

Sâmbătă seara, mascații s-au întors la Roznov, din cauza unui scandal stradal între țigani. A fost un conflict spontan între 5 indivizi, cu vârste cuprinse între 26 și 66 de ani, care s-au agresat reciproc. Doar persoana de 66 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, dar în cauză s-a întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Iar intervenția mascaților și a multor echipaje de poliție a punctat, din nou, la capitolul ”creșterea vizibilității elementului polițienesc”.

C.M.

Articolul precedentDe pe 1 iunie, se poate merge pe terase sau la plajă! Care sunt regulile?
Articolul următorA murit avocata Monica Anton