În perioada 18 martie – 19 aprilie 2019, în municipiul Roman se desfășoară concursul anual de curăţenie de primăvară adresat tuturor romaşcanilor și care a ajuns la cea de-a X-a ediție.
Sub titulatura ”Romanul, curat şi verde”, competiția își propune ecologizarea şi înfrumuseţarea municipiului nostru. Competiția de curăţenie va începe pe 18 martie, înscrierile putând să se facă doar în perioada 01.03.2019 – 15.03.2019.
La concurs se pot înscrie toţi romaşcanii, indiferent de vârstă, grupurile ţintă fiind: instituţiile de învăţământ (grădiniţe, şcoli, licee şi alte instituţii educaţionale); asociaţiile de proprietari, organizaţiile şi asociaţiile non-profit, operatorii economici, instituţiile publice şi persoanele fizice.
”De la an la an, reușim să transformăm cât mai multe zone ale orașului în oaze de verdeață. Anul acesta, Primăria va amenaja peisagistic zona bulevardului Republicii, dar, ca de fiecare dată, ne vom implica să înfrumusețăm și aliniamentele stradale. La toate acestea se adaugă campaniile de plantare de arbori. Este o muncă susținută, continuă, care-și propune înfrumuserea orașului în care trăim. Cred că sprijinul fiecărui cetățean, al asociațiilor de proprietari, al voluntarilor este mai mult decât binevenit, pentru că ne dorim cu toții să trăim într-o comunitate cât mai curată și frumoasă. Vă invit să ne implicăm, să facem din orașul nostru o ”casă” curată, primitoare și un loc în care natura să fie protejată și încurajată să ne ofere toate beneficiile ei”, a declarat primarul Lucian Micu.
Înscrierea la concurs se poate face printr-un e-mail, trimis la adresa [email protected], sau personal, prin completarea unei cereri tip care se găseşte la Biroul Unic al Primăriei municipiului Roman sau care poate fi descărcată de pe site-ul Primăriei municipiului Roman – www.primariaroman.ro
Câştigătorii vor fi desemnaţi de primarul municipiului Roman, Lucian Micu, în urma verificărilor efectuate de comisia implicată în concurs şi care este formată din: Irina Mariana Scorţanu – şef Birou Monitorizare Mediu, Carmen Mihăilă – inspector Poliţia Locală – Compartiment Control Mediu, Doiniţa Alexa – inspector Compartiment Îndrumare Asociaţii de Proprietari, Mihaela Clapa – inspector Serviciu Organizare Evenimente, Cultură, Culte, Învăţământ şi Mass Media şi Mihaela Bercuţă – referent specialitate Serviciul Administrare Parcuri, Sere şi Spaţii Verzi.
Informaţii suplimentare despre regulamentul concursului, criteriile de punctare şi cererea de înscriere în concurs pot fi obţinute accesând pagina oficială a Primăriei municipiului Roman.