Bătrân de aproape 80 de ani, luat cu ambulanța din casa neîncălzită

Un bătrân de aproape 80 de ani, din Săvinești, care pare mai mult un caz social decât unul medical, a fost luat cu ambulanța din casa neîncălzită, în ziua de 27 februarie, la solicitarea unor nepoți de-ai săi, care l-au vizitat.

Bătrânul respectiv are pensie de 1.100 de lei, dar totuși mai cerșește prin oraș, semn că banii nu-i ajung. Ca idee, nepoții care au solicitat ambulanța au spus că fiul lui îl neglijează și pentru a arata acest lucru au și sunat la 112.

Noi avem cazul sub monitorizare și, după clarificarea tuturor aspectelor care țin se situația bătrânului, vom face demersurile necesare pentru a-l interna în centrul de la Roznov”, ne-a declarat un asistent social din cadrul Primăriei Săvinești. ”Vom suporta din bugetul primăriei diferența dintre pensia lui și cheltuielile generate de asistența în centrul respectiv”. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...