20161004_182510Marți, pe la orele apusului, într-un peisaj care se vrea pitoresc – dar a devenit cam înghesuit, fiindcă densitatea de hanuri pe hectar e în creștere -, a avut loc un eveniment cultural. Scriitorul și jurnalistul Ștefan Mitroi și-a prezentat romanul „Dulce ca pelinul”, aflat la cea de a treia ediție. Apărut în anul 2008, romanul a fost premiat de Academia Română în anul 2010, împrejurare pe care autorul a relatat-o celor prezenți cu destul sarcasm și multă dezamăgire vizavi de festivitatea în sine. S-au remarcat prin prezență Cristian Livescu și Lucian Strochi, poetul Emilian Marcu, jurnalistul Alexandru Mihăilă, Mihai Hanganu și mai mulți consilieri județeni. Au „glăsuit” mai mulți – practic, toți cei care au simțit nevoia -, fiecare fiind succedat imediat de reprezentatul editurii, care a avut tot timpul ceva de corijat, de subliniat, de comentat, de contrazis… La un moment dat, era să nu mai poată vorbi însuși autorul…

Lucian Strochi a avut o alocuțiune în stilul său caracteristic, voluptos de erudit, cu volute largi și suave printre teme, cu piruete agile peste banalități, cu gracile sentințe dogmatice, cum ar fi, de pildă, cea conform căreia ”mai puțin importante sunt premiile, fiindcă poezia nu moare, proza nu moare…”, dar dlui Strochi îi convine să vorbească fără să se uite la galeria personală de premii primite. Dl. Livescu a fost ceva mai concret în aprecieri, încadrându-l pe Ștefan Mitroi în școala „optzeciștilor”, dar „un optzecist îndreptat către sat”. Despre carte n-a vorbit nimeni, pentru că nimeni nu o citise, iar evenimentul s-a anunțat în ultima clipă, adică marți dimineața.

Autorul, după ce a povestit episodul cu premierea de la Academie, a făcut unele considerații de ordin general, neputându-se abține nici domnia-sa de la a da sentințe: „Spun unii că ne va salva (pe noi, românii – n.n.) cultura; nu, nu ne va salva cultura. Mai degrabă ne va salva munca, morala, bunul simț…  Reforma  acestei țări poate începe prin reînființarea instituției naționale care se cheamă „bunul simț”,  prin reînființarea instituției naționale care se cheamă „rușine” și a instituției naționale „frica”,  frica de Dumnezeu, nu de DNA”, a spus Ștefan Mitroi. Și a adăugat, ușor catastrofic: „România se va slava printr-o mare dramă națională sau poate chiar printr-o tragedie, pentru că numai în astfel de împrejurări știm noi să fim solidari…

Evenimentul s-a încheiat, cum altfel, printr-o sesiune de autografe. (D.A.)

Articolul precedentRecord de viteză la ședința Consiliului Local Roman: 111.000 de lei pe secundă!
Articolul următorPiatra Neamţ: Marelbo deschide un nou magazin şi face angajări
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.