Hidrologii au actualizat astăzi, 4 iulie, avertizarea de inundații și au emis cod portocaliu de posibile depășiri ale cotelor de apărare pe principalele râuri din județul Neamț, începând cu ora 12 și până mâine, la ora 12.

portocaliu inundatii

Ca urmare a ploilor torențiale consistente anunțate pentru acest week-end, avertizarea vizează râurile Moldova – bazin superior şi afluenți bazin mijlociu şi inferior (județele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Covasna, Neamţ şi Bacău).

O avertizare extinsă cod portocaliu de inundații a fost emisă de hidrologi și pentru râul Prut, ca urmare a tranzitării în regim controlat prin Acumularea Stânca Costești a viiturilor formate anterior din amonte de intrarea în țară, vizate fiind județele Botoșani, Iași, Vaslui și Galați. Avertizarea emisă de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor este valabilă până la miezul nopții de 6 iulie. (C.I.)

Articolul precedentAvertizările de furtuni au fost prelungite cu 24 de ore
Articolul următorDupă decizia CCR, autorităţile au mari probleme: mulţi pacienţi solicită externarea, multe persoane cer să părăsescă centrele de carantină