Doi bărbați din Borlești, unul de 20 de ani şi al doilea de 45 de ani, au fost ridicaţi de poliţişti, în ziua de 12 aprilie şi duşi după gratii, conform hotărârii instanţei. Vasile Ionel Prundu şi Mihai Irimia au fost condamnaţi pentru lovituri cauzatoare de moarte pentru că au bătut un bărbat până l-au lăsat fără suflare.
„În fapt, la data de 23 martie 2018, în timp ce bărbații în cauză se aflau într-un atelaj hipo pe o stradă din localitatea Borlești, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unui conflict izbucnit spontan, aceștia ar fi lovit persoana vătămată cu pumnii și picioarele în zona capului și abdomenului, provocându-i leziuni ce au condus la decesul acesteia”, a precizat agentul Georgiana Moşu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.
Tânărul a fost condus de polițiști la Centrul de Detenţie Brăila-Tichileşti, unde are de stat 3 ani, iar bărbatul de 45 de ani la Penitenciarul Bacău, unde ava executa o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni. Instanţa i-a mai obligat pe inculpaţi să plătească 8.000 de lei, daune materiale şi morale, unei rude de-a victimei.
C.M.