Rezultatele elevilor din Neamţ la examene au speriat şi Biserica! Cel puţin aceasta se poate deduce dintr-o iniţiativă (altfel absolut lăudabilă!) a Parohiei “Sf. Voievozi” din Roman, iniţiativă care se bucură de o bună reclamă pe celebra reţea de socializare Facebook.
“Parohia «Sf. Voievozi» Roman organizează meditaţii GRATUITE pentru elevii care susţin examene naţionale”, se precizează în afişul postat pe Facebook.
La Limba şi Literatura Română, meditaţiile sunt programate în zilele de miercuri, între orele 15-17 (VIII) şi 17-19 (XII), prestaţia aparţinând prof. Mihaela Băltoi.
La Istorie, meditaţiile sunt programate în zilele de luni, între orele 16-18 (XII), prestaţia aparţinând prof. Ana-Maria Bejan.
De asemenea, la Matematică, meditaţiile sunt programate în zilele de vineri, între orele 15-17 (VIII), prestaţia aparţinând prof. Aurora Ostafe.
Meditaţiile se ţin în Biserica “Sf. Voievozi” din Roman. Să sperăm că măcar meditaţiile, dacă nu şi Divinitatea, le vor fi de folos elevilor! (M. CONSTANTINESCU; FOTO: Facebook)