0:00

Reţeaua de contrabandişti, pusă la cale de un consilier şi un poliţist – pedepse cu suspendare, maşini şi bani confiscaţi, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎn mai 2011, DIICOT anunţa destructurarea unei reţele de traficanţi de ţigări, din care făceau parte un poliţist din Roman şi un consilier local dintr-o comună din judeţul Suceava. S-au făcut descinderi cu mascaţi, vreo 30 de percheziţii în zona Roman şi în judeţul vecin, şi au fost confiscate mai bine de 6.000 de pachete de ţigări şi sume importante, în lei şi în euro. Anchetatorii au stabilit că reţeaua a fost constituită de consilierul local Emanuel Vasile Apetrei, cu sprijinul larg al poliţistului Gabriel Gherasim, cel din urmă implicându-şi socra şi soţia în afacere. Consilierul şi ajutoarele sale se ocupau cu aducerea ţigărilor din Moldova, iar poliţistul se ocupa cu distribuţia şi proteja membrii reţelei, anunţându-i despre controalele pe linia combaterii contrabandei.

După mai bine de 2 ani, în decembrie 2013, 15 inculpaţi au fost trimişi în judecată , pentru constituire de grup infracţional organizat şi contrabandă.  Poliţistul a avut şi acuzaţia de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu. Astăzi, 29 iunie, Tribunalul Neamţ a pronunţat prima sentinţă în acest dosar.

Mircea Peiu, din Roman, asistent medical de profesie, a primit 2 ani şi 6 luni cu suspendare, pe un termen de supraveghere de 3 ani şi 6 luni, şi 2 ani de pedeapsă complementară (interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat). În plus, asistentul va trebui să presteze 80 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Emanuel Vasile Apetrei a fost condamnat la exact aceeaşi pedeapsă, cu diferenţa că are 20 de zile în plus faţă de Mircea Peiu. Veaceslav Popov, născut în Bălţi, Republica Moldova, a primit 2 ani şi 5 luni cu suspendare, pe un termen de supraveghere de 3 ani.  Şi el are de prestat 80 de zile de muncă în folosul comunităţii la Primăria Roman sau la Primăria Horia.

Mariana Gherasim şi mama ei Agneza Antici au fost condamnate tot la 2 ani şi 5 luni cu suspendare, iar Gabriel Gherasim a primit 2 ani şi 7 luni. Toţi ceilalţi inculpaţi au primit 2 ani şi 5 luni, cu suspendare. Instanţa a mai decis: „În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal, dispune confiscarea de la inculpatul Apetrei Emanuel Vasile, în folosul statului, a autoturismului marca Mercedes cu numărul de înmatriculare SV.87.XXL, sechestrat prin ordonanţa nr. 57/D/P/ 2010 din data de 01.06.2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Neamţ. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal, dispune confiscarea de la inculpata Peiu Mihaela, în folosul statului, a autoturismului marca Skoda Ocatavia cu numărul de înmatriculare NT.07.NNX, sechestrat prin ordonanţa nr. 57/D/P/ 2010 din data de 01.06.2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Neamţ. În temeiul art. 19 şi 404 alin.1 Cod procedură penală, art. 1357 şi art. 1382 Cod civil, raportat la art. 173 alin. 1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, admite în parte acţiunea civilă şi obligă pe următorii inculpați să plătească părţii civile Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală, reprezentată prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ, următoarele sume, ce se vor actualiza la data plăţii efective prin calcularea accesoriilor prevăzute de Codul de procedură fiscală, respectiv dobânzi şi penalităţi de întârziere:

  1. Inculpatul Peiu Mircea – suma de 73.716 lei;
  2. Inculpatul Apetrei Emanuel Vasile – suma de 15 lei;
  3. Inculpata Asoficăi Titiana – suma de 16.019 lei;
  4. Inculpata Topcii Elena – suma de 7.190 lei;
  5. Inculpatul Maxim Ivan – suma de 43.409 lei;
  6. Inculpata Maxim Galina – suma de 69 lei;
  7. Inculpata Dolha Ana – – suma de 14.324 lei;
  8. Inculpatul Andraş Dimitrie Codrin – suma de 21.482 lei;
  9. Inculpata Nichita Tatiana – suma de 4.829 lei.

Constată că inculpații Popov Veaceslav, Oţel Ala, Gherasim Mariana, Gherasim Gabriel și Antici Agneza au achitat în totalitate obligațiile fiscale stabilite în sarcina lor”.

Sentinţa poate fi atacată, în termen de 10 zile, la Curtea de Apel Bacău.

Cristina MIRCEA

 

 

 

Articolul precedentTârgu-Neamț: Primul club de lectură prin proiectul „Școala lecturii”
Articolul următor„Şefa” prostituatelor de pe centură – 5 ani de închisoare
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.