SFÂNTA ŞI MAREA VINERI – RUGĂCIUNE
“Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru...
SFÂNTA ŞI MAREA JOI – RUGĂCIUNE
"Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, Care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi,...
SFÂNTA ŞI MAREA MIERCURI – RUGĂCIUNE
"Doamne Atotputernice şi Atotîndurate! Îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfânta Fecioară în peşteră şi ai fost vândut cu treizeci de arginţi...
SFÂNTA ŞI MAREA MARŢI – RUGĂCIUNE
Doamne Dumnezeul meu! Osândit stau înaintea Feţei Tale celei Sfinte, şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ţie,...
SFÂNTA ŞI MAREA LUNI – RUGĂCIUNE
"Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilinţă recunosc şi mărturisesc, că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeieşti. Deci, astăzi, că este luni şi...
Câștigătorii concursului „Micii creștini”, ediția a IX-a, Bicaz
A IX-a ediție a concursului județean „Micii creștini” dedicat copiilor de grădiniță s-a desfășurat la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Bicaz, miercuri, 28 martie. 60...
Pelerinaj de Florii organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei
Clericii și credincioșii ieșeni sunt așteptați să participe sâmbătă, 31 martie 2018, începând cu ora 15.30, la Pelerinajul de Florii, organizat de Mitropolia Moldovei...
EXCLUSIV Ce poate păți un politician care sprijină familia tradițională
Alexandru Băișanu, deputat ALDE de Suceava, este printre primii politicieni care s-au declarat public împotriva legalizării căsătoriei între persoane de același sex, în România....
„Familie și societate” – simpozion dedicat valorilor morale, la Piatra-Neamț
Sâmbătă, 24 martie, la Piatra-Neamț, are loc un simpozion onorat de invitați de marcă ai societății românești implicați în protejarea și promovarea valorilor morale...
Primăria Roman a amânat finanțarea bisericilor
În urma dezbaterilor pe seama bugetului local în anul 2018, pe care primarul Lucian Micu le-a organizat invitând toate categoriile socio-profesionale din Roman la...
Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul seminaristului mort de...
Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz a deschis un dosar penal, de ucidere din culpă, pentru a stabili circumstanțele și responsabilitățile în cazul morții...
Anunț important pentru profesorii de Religie
Mitropolia Moldovei și Bucovinei anunță, prin Sectorul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor, că începe perioada interviurilor pentru acordarea binecuvântării celor care doresc să predea disciplina...
Zilele „Mitropolit Visarion Puiu”, ediția a XXII-a
Manifestarea organizată de Asociația "Mitropolit Visarion Puiu", sub oblăduirea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și cu binecuvântarea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, intitulată "Zilele Mitropolit Visarion...
FOTO Târgu-Neamţ: Mica Unire, în cuget şi-n…politică!
Miercuri, 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române, autorităţile locale din Târgu Neamţ au organizat o manifestare la Casa Culturii "Ion Creangă". La eveniment...
FOTO Rugăciune în centrul Romanului
Începând din anul 1908, de când Paul Wattson a dat naştere acestei iniţiative, în toată lumea creştină, în perioada 18-25 ianuarie (a treia săptămână...
6 parohii declarate „libere la transfer” de Mitropolia Moldovei și Bucovinei
Pe site-ul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a fost publicată lista actualizată, la 22 decembrie 2017, a parohiilor vacante pentru care pot opta pentru tranfer...
Răuceşti: Cruci de gheaţă pentru Bobotează
La iniţiativa primarului Dumitru Bălăjel şi a consilierului local Mihai Gorea, mai mulţi cetăţeni din comună, în frunte cu cei doi, au mers la...