Locuitorii satului Hlăpești, comuna Dragomirești nu au fost de acord ca satul în care trăiesc să fie redenumit. Inițiativa i-a aparținut consilierului local PNL Ion Nicorescu Iurii care îndeplineşte şi funcţia de preşedinte al comisiei juridice din cadrul Consiliului Local Dragomireşti și care a propus ca satul Hlăpești să fie redenumit după numele marelui om politic liberal Ioan C. Brătianu, având în spate motivația faptului că respectiva localitate a purtat numele de I.C. Brătianu în două rânduri, între anii 1922-1929 și 1931-1935. Pentru a legifera denumirea nouă a localității, pe 22 septembrie 2013 s-a organizat un referendum unde au fost chemați la vot 691 de alegători. Din nefericire, la urne s-au prezentat doar 208 alegători. Deși 179 au răspuns cu DA, referendumul nu a fost validat. ”Referendumul a costat 2.000 de lei și nu a fost validat din lipsă de cvorum. Inițiativa a fost a consilierului local Ion Iurii Nicorescu și am anunțat în sat să vină lumea să voteze”, a spus primarul comunei Dragomirești, Vasile Panaite. Satul Hlăpeşti a fost atestat documentar în 1414, sub domnia lui Alexandru cel Bun. Numele marelui om de stat I.C. Brătianu i s-a dat la începutul secolului XX după ce Brătianu a vizitat comuna în timpul campaniilor sale electorale. Tot la inițiativa consilierului local Ion Iurii Nicorescu și cu finanțarea acestuia în centrul satului Hlăpești a fost dezvelit și un bust al liberalului I.C. Brătianu. (I.C.)

Referendum discret la Dragomirești
Autor:
Articolul precedent
Articolul următor
Ultima ora
ACTUALITATE
Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape
Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...
ACTUALITATE
Anunț important al Primăriei Piatra Neamț: „Strada Ștefan cel Mare va fi închisă joi pentru lucrări de asfaltare”
Joi, 8 octombrie, între orele 09:00 – 18:00, strada Ștefan cel Mare va...
INFRACȚIONAL
Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!
Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...
SOCIAL
Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.
Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...
RELIGIE
Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș
Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...
JUSTIŢIE
Primarul Chirica de la Iași – inculpat în dosarul “Păcura”. Procurorii DNA au pus sechestru pe imobile ale sale de peste 2 milioane de...
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a fost audiat de procurorii anticorupție, marți, 6...
ACTUALITATE
De mâine, intră în vigoare legea urșilor: pot fi împușcați 103 în regiunea de Nord -Est, record de 410 exemplare în regiunea Centru
Din 8 octombrie, intră în vigoare Legea nr. 190/2026, care aprobă la nivel...
ACTUALITATE
Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme
O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...
Stiri fierbinti
Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău
Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...
ACTUALITATE
Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el
Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...


