Reduceri de impozit pentru romașcanii nevoiași

Și în acest an, romașcanii cu venituri reduse au posibilitatea de a depune o cerere la Primăria Roman, pentru a fi scutiți de plata unei jumătăți din suma datorată pentru locuința de domiciliu și terenul aferent. Hotărârea a fost aprobată și făcută publică la finele anului trecut, iar până acum nu mai puțin de 287 persoane s-au înscris pentru a beneficia de această reducere. Cei care nu s-au prezentat până în acest moment mai au la dispoziție trei săptămâni, termenul limită de depunere a actelor fiind 28 februarie. Nu toți romașcanii pot beneficia de reducerea cu 50% de la plata impozitului, iar o condiție importantă este ca aceștia să nu aibă datorii la bugetul local.

Măsura se aplică doar pentru cei care care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: sunt beneficiari de ajutor de şomaj, ajutor social, sau sunt pensionari; venitul lunar pe familie este mai mic sau egal cu salarul minim pe economie adica 850 lei; au o singură locuinţă proprietate personală; nu deţin mijloace de transport și nu deţin AF-uri, PF-uri sau societăţi comerciale.

Pentru ca o familie să beneficieze de reducerea cu 50 % de la plata impozitelor trebuie ca, până la data de 28 februarie 2014, să depună la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Roman din cadrul Primăriei Municipiului Roman următoarele acte: cerere tip pentru solicitarea scutirii de la plata impozitelor; copie după actul de proprietate pentru cei care nu au mai beneficiat de aceasta facilitate, dovada veniturilor lunare pentru toţi membrii familiei (cupon pensie, șomaj, adeverinţa venit) pentru luna decembrie 2013, declaraţie pe propria răspundere că nu are alte venituri și dovada ca nu are datorii la bugetul local. Anul trecut, de reducerea de impozite au beneficiat 333 de persoane, dar anul acesta estimările arată că numărul va fi mai mare. (C.M.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...

    „Fermieră” cu acte false: a obținut ilegal peste 300.000 de lei din bani europeni și a scăpat cu suspendare!

    Tribunalul Neamț a fost sesizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat...

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...