Recuperarea taxelor auto direct de la Fisc este posibilă în termen de 120 de zile de la depunerea cererii. Aceasta, după ce joi, 5 octombrie, Guvernul a adoptat normativul care reglementează modul de restituire a sumelor pe cale administrativă, termene clare și cine poate depune cerere.

masini ploaie 02În Neamț, aproape 3.000 de nemțeni au deschis în instanță acțiuni pentru recuperarea timbrului de mediu auto, dintre care aproximativ 2.000 numai anul acesta. Toți vor să-și recapete banii pe baza unei hotărâri judecătorești, indiferent dacă au plătit o taxă de aproximativ 400 de lei sau de 30.000 lei, așa cum sunt multe din cererile depuse la tribunal. Pe rolul instanței de Contencios Administrativ și Fiscal sunt solicitări de restituire aparținând nu doar persoanelor fizice, ci și unor operatori de transport.

Vestea bună este că, începând din 7 octombrie 2017, intră în vigoare normativul prin care Guvernul a decis ca și restituirea sumelor acordate prin hotărâri judecătorești să se facă într-un interval de 120 de zile de la data când solicitantul depune cererea. Prin OUG 52/2017 se mai prevede ca sumele reprezentând taxa de timbru să fie achitate de organele emitente începând cu data de 1 septembrie 2018 și până la data de 31 martie 2019, în baza unei cereri. Tot în termen de 120 de zile vor fi restituite sumele reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Restituirea acestor sume se face începând cu data de 1 ianuarie 2018.

finante neamtOrdonanța clarifică și aspectul potrivit căruia persoanele care au plătit taxa specială și taxa de poluare, dar nu mai au dovada de plată, pot depune cerere de restituire pe cale administrativă, urmând ca organul fiscal să verifice în baza de date conformitatea cererii. Dar și pe cel referitor la cazurile în care taxa a fost plătită, dar autoturismul nu a fost înmatriculat, situație în care persoana în cauză va anexa cererii de restituire și dovada de plată în original pe care este înscrisă mențiunea „taxă neutilizată” ștampilată și semnată de serviciul de înmatriculări. Normativul mai precizează că sumele vor fi restituite cu tot cu dobânzile aferente, potrivit Codului Fiscal, în baza deciziilor emise de organul fiscal central competent. (C.I.)

Articolul precedentL5: Bravo Bodeşti-Arsenal Văleni, meciul etapei
Articolul următorL4: Speranţa Răuceşti, faţă-n faţă cu revelaţia Victoria Horia
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.