Rectificare cu promisiuni pentru Ambulanță

ambulanta

Ambulanța Neamț ar putea să-și repare mașinile hârbuite și să angajeze mai mulți oameni, dacă promisiunile, înainte de prezidențiale, care aparțin ministrului Sănătății se vor adeveri. Nicolae Bănicioiu, a declarat, în cadrul lucrărilor ştiinţifice ale celei de-a XV-a ediţie a Conferinţei Naţionale de Medicină de Urgenţă, care s-au desfășurat joi, că va aloca fonduri suplimentare pentru serviciile de ambulanţă la rectificarea bugetară din această toamnă.

„Sumele vor fi distribuite pentru investiţii în infrastructură, reparaţii parc auto, dar şi pentru deblocarea de posturi şi pentru promovarea pesonalului deja existent pe posturi”, a declarat ministrul.

Oficialul, a mai spus că are încredere în serviciile de ambulanţă şi colaborează foarte bine cu sistemul integrat al acestora.

„Cunosc serviciile de ambulanţă atât ca pacient, cât şi ca profesionist în sistem. Respect această specialitate şi cred că avem la ora aceasta cel mai performant serviciu din domeniu”, a declarat Bănicioiu.

Potrivit unui comunicat, remis de Ministerul Sănătății, anul acesta s-a aprobat scoaterea la concurs a peste 160 de posturi în cadrul serviciilor de ambulanţă la nivel naţional, iar procesul este continuu. (M. TEODOROF)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

    În fiecare an, pe 13 octombrieeste marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor,...

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...