O măsură care vine în contextul alinierii la legislaţia europeană în domeniul asigurărilor ar putea fi luată de Autoritatea de Supraveghere Financiară în privinţa posesorilor de trotinete şi biciclete electrice. Aceştia ar urma să plătească RCA, la o valoare de aproximativ 150 de lei, existând şi premizele încheierii unor astfel de poliţe de răspundere civilă pentru o perioadă mai scurtă de timp, de o lună sau chiar câteva ore, în prezent acestea se încheie pentru 6 sau 12 luni în cazul autoturismelor.
ASF ar urma să depună un proiect de OUG care ar intra în vigoare din ianuarie anul viitor, în acest sens, în contextul creşterii numărului de accidente în care sunt implicate trotinete sau biciclete electrice. Noua legislație prevede că polițele de asigurare obligatorii trebuie plătite de toți posesorii de vehicule electrice care depășesc 25 de kilometri la oră. Deocamdată plătesc astfel de polite de asigurări doar firmele care închiriază trotinete electrice. Noua lege mai prevede și plafonarea despăgubirilor în cazul daunelor morale pentru accidente soldate cu decese, dar şi modificări în relaţia posesorilor de autoturisme cu service-urile auto. A.C.